Caraș Severin

Razie amplă pe DN 6 în Caraș-Severin. Zeci de amenzi și aproape 30 de permise reținute de polițiști

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o amplă acțiune de control pe Drumul Național 6, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze care duc la producerea evenimentelor grave de circulație.

Acțiunea a avut loc luni, 25 mai 2026, în intervalul orar 11:00 – 15:00 și a vizat în special tronsoanele considerate cu risc rutier ridicat.

Pentru desfășurarea controalelor, oamenii legii au organizat cinci filtre rutiere, atât fixe, cât și mobile, fiind implicați polițiști din structurile de rutieră și ordine publică. Traficul a fost monitorizat cu ajutorul a patru aparate radar de tip TruCam și al altor echipamente tehnice specifice.

Pe parcursul verificărilor, polițiștii au efectuat peste 20 de testări pentru depistarea consumului de alcool și alte trei testări pentru identificarea consumului de substanțe psihoactive.

În timpul acțiunii a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier, după ce un șofer a fost prins conducând fără permis de conducere.

În total, polițiștii au aplicat aproape 60 de sancțiuni contravenționale pentru diferite abateri de la legislația rutieră. Cele mai multe amenzi au fost acordate pentru depășirea vitezei legale și efectuarea unor depășiri neregulamentare.

Potrivit datelor transmise de IPJ Caraș-Severin, peste 40 de sancțiuni au vizat viteză excesivă și depășiri ilegale, cinci amenzi au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, una pentru conducere sub influența alcoolului, iar alte șapte pentru diverse alte abateri la regimul circulației.

Ca măsură complementară, oamenii legii au reținut aproape 30 de permise de conducere. Dintre acestea, peste 20 au fost suspendate pentru depășiri neregulamentare, două pentru depășirea vitezei legale și unul pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, echipajele IPJ Caraș-Severin au beneficiat și de sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, care au efectuat verificări tehnice asupra a nouă autovehicule.

Pe durata desfășurării controalelor nu au fost înregistrate accidente rutiere. În paralel, polițiștii au desfășurat și activități preventive, oferind recomandări șoferilor privind respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite prudente în trafic.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button