Actualitate

Ziua Porților Deschise la UBB Reșița: elevii sunt invitați să descopere viața de student prin ateliere interactive și experiențe practice

Universitatea Babeș-Bolyai – Centrul Universitar din Reșița organizează luni, 26 mai 2026, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, dedicat elevilor care își caută drumul după liceu și celor interesați să descopere cum arată viața universitară.

Evenimentul se va desfășura între orele 10:30 și 15:00 și le va oferi participanților posibilitatea de a vizita campusul, de a interacționa cu studenți și cadre didactice și de a explora oferta educațională și oportunitățile profesionale disponibile în cadrul centrului universitar.

Pe parcursul întregii zile, spațiile universitare vor găzdui numeroase ateliere și activități interactive din domenii precum tehnologia, antreprenoriatul, dezvoltarea personală, educația financiară și științele sociale.

Printre atracțiile principale se numără vizitele în laboratorul de robotică, activitățile din cadrul „SMART ENERGY LAB” și atelierele dedicate imprimării și designului 3D, unde elevii vor putea vedea cum sunt transformate ideile teoretice în proiecte practice.

Organizatorii au pregătit și sesiuni dedicate orientării profesionale și dezvoltării personale, prin activități interactive care îi ajută pe tineri să își descopere punctele forte și să își contureze direcțiile de viitor.

Elevii interesați de antreprenoriat și economie vor putea participa la ateliere despre deschiderea unei afaceri, gestionarea bugetului personal și dezvoltarea gândirii strategice, prin jocuri și exerciții practice.

Totodată, evenimentul va include activități dedicate pregătirii pentru piața muncii și construirii imaginii profesionale, punând accent pe competențele necesare tinerilor pentru viitorul lor academic și profesional.

Reprezentanții Universitatea Babeș-Bolyai transmit că Ziua Porților Deschise reprezintă o oportunitate importantă pentru elevii din Caraș-Severin și din județele învecinate de a descoperi direct mediul universitar, specializările disponibile și experiența autentică a vieții de student.

Evenimentul își propune să creeze un spațiu deschis de dialog între elevi, părinți, profesori și studenți, într-o atmosferă interactivă și prietenoasă, dedicată orientării educaționale și dezvoltării personale.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button