Vizită diplomatică la nivel înalt: Ambasadorul SUA în România, prezent la Reșița

Președintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dl Romeo-Dan Dunca şi primarul municipiului Reşiţa, dl Ioan Popa, au primit astăzi, 3 decembrie 2020, vizita unei delegaţii conduse de Excelența Sa dl. Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, întâlnirea desfăşurându-se la sediul Palatului Administrativ.

„Proiectele municipiului Reşiţa şi ideile de dezvoltare ale judeţului au fost prezentate, chiar în debutul întâlnirii, intenţia, declarată, fiind aceea de a dezvolta Caraş-Severinul şi de a valorifica potenţialul acestuia. Parteneriatul, de acum activ, dintre Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa este, în accepţiunea reprezentanţilor celor două instituţii, soluţia pentru punerea în practică de noi proiecte şi pentru o schimbare reală”, a precizat Camelia Basarabă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Caraș-Severin.

De asemenea, în contextul în care România își respectă angajamentul față de NATO și alocă 2% din PIB pentru investiții în apărare, i-a fost prezentat domnului ambasador potențialul fostei uzine de armament Arsenal, aflată în conservare.

”Această uzină poate reprezenta o oportunitate pentru un investitor strategic”, spune Ioan Popa.

Adrian Zuckerman s-a dovedit extrem de deschis, urmând ca pe viitor să fie purtate discuții punctuale pentru a se găsi proiecte comune și orice colaborare să fie posibilă pentru dezvoltarea Reșiței si a Banatului Montan.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns