Un nou caz de agresiune fizică în școlile cărășene

Un nou caz de agresiune fizică în școlile cărășene

Un nou caz de agresiune fizică între elevi ce învață în unitățile de învățământ cărășene s-a produs la o unitate școlară din comuna Socol, după ce sâptămâna trecută un incident similar s-a petrecut la Caransebeș.

În urma vizualizării unor imagini apărute în spațiul public, în care o minoră este agresată fizic de o altă minoră într-o unitate școlară din comuna Socol, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au autosesizat și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt, identificării persoanelor din imagini și dispunerii măsurilor legale.

După verificările efectuate de către polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară al I.P.J. Caraș-Severin au fost identificate minorele implicate în eveniment, în vârstă de 11 și 14 ani, ambele eleve ale unității școlare.

Vineri, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, pe fondul unor discuții contradictorii, minora de 11 ani ar fi fost agresată fizic de către cea de 14 ani, în incinta unității școlare, în timpul pauzei dintre orele de curs. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă”, transmit polițiștii cărășeni.

De asemenea, a fost informată conducerea unității școlare, situația fiind în continuare monitorizată de către polițiști.

Citește și: Trei adolescente de la „C.D. Loga” sunt cercetate penal după ce au bătut o fată în apropierea şcolii

Lasă un răspuns