Tragedia lui Dan Petrescu, miliardarul cu afaceri în Caraș-Severin

Tragedia lui Dan Petrescu, miliardarul cu afaceri în Caraș-Severin

O tragedie a avut loc duminică în jurul orei 13, în Milano. Un avion de mici dimensiuni, înmatriculat cu numere românești, s-a prăbușit pe o clădire aflată la marginea orașului italian. În el se afla miliardarul român Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, împreună cu soția, fiul lor și alți cinci prieteni.

Dan Petrescu controla suprafețe mari de terenuri din București, dar și din țară. De asemenea, era acționar majoritar al firmei Massiv Forest din Buchin. Averea omului de afaceri  ar fi de trei miliarde de euro. Ion Țiriac a declarat în repetate rânduri faptul că îl consideră pe acesta cel mai bogat român.

Petrescu, un împătimit al zborului, chiar el s-ar fi aflat la manșa avionului, potrivit presei italiene,  a decolat de pe aeroportul din Milano după care la aproximativ patru minute s-a prăbușit.  Pentru că toată familia sa a murit alături de el, cei care moștenesc averea colosală a lui Petrescu sunt, mama lui, Regina Petrescu, în vârstă de 98 de ani, precum și asistenta afaceristului, Anca Surugiu, cea care era și șefa tuturor firmelor sale.

Lasă un răspuns