Sorin Perian: „Eu nu sunt omul care să promit. Eu sunt omul care face”

Sorin Perian: „Eu nu sunt omul care să promit. Eu sunt omul care face”
Primarul orașului Bocșa, Sorin Perian, a avut inițiativa de a organziza ieri o dezbatere cu tema „Educația din Bocșa”. La Casa de Cultură Orășenească, s-a organizat un focus grup la care au participat directorii instituțiilor de învățământ, președinții comitetelor de părinți și reprezentanți ai comunității locale. La dezbatere a fost invitat și inspectorul școlar general adjunct prof. Robert Nosal.

În cadrul focus grupului au avut loc discuții libere legate despre posibilitățile de dezvoltare a infrastructurii unităților școlare din orașului Bocșa. Printre temele abordate au fost: posibilitatea organizării încheierii anului școlar prin premierea elevilor, organizarea unor activități extrașcolare sportive și culturale care să determine dezvoltarea din punct de vedere artistic, cultural al orașului Bocșa.

Sorin Perian: „Doresc să identificăm nevoile la nivel de școală”

În urma discuțiilor au fost identificate mai multe aspecte logistice care pot fi dezvoltate.

Citește și: Bocșa se pregătește să intre pe mâini bune! Liberalul Perian și-a depus candidatura la Primăria Bocșa flancat de mai marii PNL CS

„Doresc să identificăm cu exactitate care sunt nevoile de la nivel de școală de jos în acest moment. Odată identificate problemele, trebuie acționat imediat pentru a fi rezolvate cu maximă responsabilitate. Eu nu sunt omul care să promit. Eu sunt omul care face”, a precizat Sorin Perian.

Robert Nosal: „Pregătirea anului școlar viitor 2021-2022 trebuie să se facă întocmai și la timp”

Dintre probleme identificate au fost cele legate de conectarea holului corp al grădiniței cu program prelungit la alimentarea cu gaz natural și necesitatea renovării locului de joacă la grădiniță. Una dintre cele mai spinoase probleme este cea legată de implementarea unor proiecte europene de dezvoltare pe infrastructură. „Proiectele ce pot fi accesate sunt pe programe ale ministerului mediului, de anvelopare, renovarea etajului doi la Școala Gimnazială nr. 1 și mutarea elevilor în corp structură pentru ca toți elevii să desfășoare activitatea didactică în aceeași unitate școlară. Pregătirea anului școlar viitor 2021-2022 trebuie să se facă întocmai și la timp”, a precizat prof. Robert Nosal.

Una dintre liniile directoare ale focus grupului a fost asigurarea transportului școlar pentru elevi la nivelul localității bocșene. Se impune identificarea locațiilor unde se poate folosi eficient microbuzul școlar pe anumite intervale orare, urmând ca după modelul Reșița sau alte modele de bună practică urbană să se organizeze discuții și întruniri lunare cu directorii pentru identificarea problemelor existente și rezolvarea lor în cel mai scurt timp posibil. O altă necesitate a fost invitarea unor firme de consultanță care să le prezinte directorilor de școli și implicit comunității locale modul de accesare a fondurilor europene, lucru care nu a mai existat până acum.

Lasă un răspuns