
Casa de Cultură Studențească din Reșița, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, a organizat în perioada 25-27 septembrie 2026, la Eșelnița, proiectul intitulat „Pregătiți pentru viață”.
Proiectul vizează organizarea unor tabere de weekend special concepute pentru copii cu vârsta de peste 14 ani provenind atât din sistemul de protecție specială, cât și din familii vulnerabile din comunitate. Acesta se adresează în special copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, celor orfani de unul sau ambii părinți, precum și tinerilor care au traversat diverse traume sau abuzuri.

A fost alocat un total de 43 de locuri, astfel încât cât mai mulți tineri să beneficieze de această oportunitate.
Astfel, copiii au avut șansa să participe la activități recreative și de relaxare, dar și la sesiuni coordonate de specialiști în domeniul psihologiei, care vor contribui la dezvoltarea și întărirea lor emoțională și socială.

Au fost zile cu activități, jocuri, discuții, plimbări, provocări pe echipe, multă energie și suficiente momente pe care le vom păstra mult timp de acum înainte.
DIRECTOR,
Amariei Daniel


