Polițiștii de frontieră au depistat 2 călăuze şi 7 migranți

Polițiștii de frontieră au depistat 2 călăuze şi 7 migranți

Poliţiştii de frontieră timișeni au depistat şapte cetăţeni din Bangladesh care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei. Migranții au avut sprijinul a doi cetăţeni români. Cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi. Urmează ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În data de 27.10.2021, în jurul orei 19.30, în baza unei informaţii deţinute la nivelul inspectoratului, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au identificat și oprit, la ieșire din municipiul Timișoara, spre Arad, două autoturisme conduse de doi cetăţeni români. Șoferii sunt tineri cu vârsta de 21, respectiv 22 de ani.


La verificările efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că în interiorul autovehiculelor se mai aflau, în total, șapte cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări. Aici li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

Migranții depistați sunt șapte tineri din Bangladesh

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei șapte pasageri sunt cetăţeni din Bangladesh. Toți sunt bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani. Majoritatea sunt solicitanți de azil pe teritoriul României.
La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenționau să ajungă cu sprijinul celor doi cetățeni români, într-o parcare din apropierea frontierei. Scopul lor era să se îmbarce într-un ansamblu rutier, cu destinația finală Italia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Acuzațiile sunt sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi. Urmează ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și: Polițiștii de frontieră au oprit două călăuze şi zece cetăţeni afgani la granița cu Serbia

„În contextul celor de mai sus, reamintim cetăţenilor români şi străini, să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat. În situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, la numărul de telefon care funcţionează non-stop 0219590”,  a precizat subcomisar Petre-Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al ITPF Timișoara

Lasă un răspuns