Polițiștii cărășeni sunt alături de copii în tabăra din „inima satului” de la Măureni

Polițiștii cărășeni sunt alături de copii în tabăra din „inima satului” de la Măureni
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au aflat recent ,,în tabără”, alăturându-se comunității din Măureni. Aceasta a găzduit săptămâna aceasta ”Tabăra din Inima Satului – Împreună pentru copiii noștri”. Este vorba despre un amplu proiect educațional desfășurat de voluntarii și formatorii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și Centrului de Tineret Moniom.

La activitate au participat 60 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, din Măureni și satele aparținătoare. Copii au fost însoțiți de aproximativ 30 de tineri formatori și voluntari din cadrul Centrelor.

Polițiștii

Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au fost întâmpinați cu interes și curiozitate de către cei mici. Ei le-au vorbit copiilor despre teme de actualitate, adaptate vârstei lor, precum siguranța în mediul online, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, atât în viaţa reală cât şi în mediul online, siguranța rutieră.

Citește și: Siguranța copiilor este pe primul plan pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară!

Un alt subiect abordat a fost cel legat de prevenirea fenomenului de bullying în rândul copiilor și elevilor.

polițiștii

“E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil!”

Prezentarea temelor de către poliţişti au fost adaptate nivelului de înţelegere al copiilor, prin diverse jocuri interactive. „Copiilor le-au fost transmise informații utile pentru viitor. Despre cum să fie protejați în anumite situații de viață, cum să reducă riscul de a fi implicați în accidente rutiere sau să fie atenți la informațiile distribuite și primite pe Internet.

PolițiștiiÎn concluzie, vechiul proverb amintit la început rămâne de actualitate. Se aplică la propriu în comunitățile cărășene. Cu toții încercăm să contribuim la creșterea, dezvoltarea și siguranța copiilor noștri”, a precizat inspector principal  Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Polițiștii Polițiștii

Lasă un răspuns