Plata ratelor la împrumuturi va putea fi amânată
Plata ratelor la împrumuturi va putea fi amânată, din nou. Cei ce au dificultăți financiare în această perioadă, în care prețurile au crescut foarte mult; inclusiv la alimente și utilități; vor putea curând să amâne cu nouă luni plata ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de bănci și instituții financiare nebancare (IFN) până la finalul lunii aprilie; potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere la Ministerul Finanțelor.
De această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate; întreprinderile individuale, cele familiale, întreprinderile mici și mijlocii, profesiile liberale, dar și firmele.
Măsura anunțată acum aproape o lună, cuprinsă în pachetul Guvernului de măsuri sociale și economice “Sprijin pentru România”; apare în proiectul de OUG aflat în dezbatere la Ministerul Finanțelor.
Mai exact, cei ce au probleme în a plăti ratele la împrumuturile pe care le-au contractat până la 30 aprilie 2022 vor putea; în curând, să ceară suspendarea pe o perioadă de cel mult nouă luni a obligației de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor; adică a ratelor, dobânzilor și comisioanelor.
După cum stabilește proiectul de OUG, amânarea plății ratelor va fi posibilă atât în cazul împrumuturilor la bănci; cât și celor obținute de la IFN-uri. De asemenea, măsura se va aplica persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale; întreprinderilor familiale, întreprinderilor mici și mijlocii, profesiilor liberale și persoanelor juridice.
Măsura amânării plății ratelor la împrumuturi va fi acordată doar celor care nu au restanțe atât la data solicitării; cât și în ultimele șase luni înainte de această dată.
Citește și : Tichetele de masă se majorează cu 50%
Pentru a beneficia de suspendarea plății ratelor, cei interesați vor trimite celor ce instituției ce le-a acordat împrumutul o solicitare în acest sens; în format tipărit sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță; în cel mult 30 de zile calendaristice de la momentul în care măsura va deveni aplicabilă. Răspunsul creditorului va trebui să vină în alte 30 de zile.
Solicitarea va trebui să fie însoțită de o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare; ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale; în ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată față de aceeași perioadă a anului trecut.
În plus, vor putea cere amânarea ratelor cei ce nu beneficiază, la data solicitării; de o soluție/ un plan de restructurare a datoriilor agreat cu creditorul în ultimele trei luni anterioare intrării în vigoare a măsurii.
Nu în ultimul rând, vor putea cere aplicarea măsurii doar cei ce nu se află în insolvență/ incapacitate de plată la data solicitării amânării; și nu sunt subiectul unei proceduri de executare silită inițiată de un alt creditor.