Eveniment cu rasă și clasă la Muzeul Banatului Montan din Reșița:lansarea catalogului „Picturi cu vârf şi îndesat” de Dumitru Gorzo!

Eveniment cu rasă și clasă la Muzeul Banatului Montan din Reșița:lansarea catalogului „Picturi cu vârf şi îndesat” de Dumitru Gorzo!
Eveniment cu rasă și clasă vineri la Muzeul Banatului Montan din Reșița unde, a avut loc lansarea catalogului Picturi cu vârf și îndesat” pe care pictorul Dumitru Gorzo le-a realizat şi  expus la Universalul Vechi din Reşiţa,  catalog lansat oficial la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2022.

Eveniment

Picturi cu vârf și îndesat” constituie intervenția-instalației lui Gorzo, de aproximativ două sute cincizeci de lucrări, asupra Magazinului Universal din Reșița

Eveniment

Manifestarea  denumită „Picturi cu vârf şi îndesat” de Dumitru Gorzo, moderată de Livia Magina, gazdă și  invitaţii artistului, Dorinel Hotnogu și Alex Radu, alături de un anturaj select s-a integrat perfect în rândul evenimentelor ce pun Reșița pe harta culturală europeană.

Artistul, jovial ca de obicei, a mulțumit amfitrionilor și Reșiței lăsând impresia că în sufletul său orașul de pe Bârzava are un loc bine stabilit. Livia Magina și Dorinel Hotnogu, emoționați și mulțumiți, au transmis ceea ce fiecare dintre cei prezenți simțeau, adică bucuria de a fi împreună în asemenea anturaj.

Eveniment

Picturi cu vârf și îndesat” constituie intervenția-instalației lui Gorzo, de aproximativ două sute cincizeci de lucrări, asupra Magazinului Universal din Reșița. Prin nuanța subversivă a gestului său, actul artistic estetizant asupra spațiului are și o altă dimensiune, mult mai amplă: aceea de restabilire a relației dintre comunitate și magazin, un vechi reper dezafectat de peste douăzeci de ani.Atunci când magazinul e privit din exterior, redevenind prezent și angajând comunitatea”, a concluzionat inimosul manager al Muzeului Banatului Montan,Livia Magina.

Gorzo nu îndreaptă nicio nedreptate prin arta sa. El face doar ca precarul și derizoriul urban să capete străluciri extraterestre, așa cum a făcut la Magazinul Universal din Reșița”, a punctat criticul de artă Erwin Kessler.

Citește și: ‘’Fiul risipitor’’ al Reșiței, artistul Romeo Ioan, se întoarce Acasă cu o expoziție de pictură: Pipl!

Dorinel Hotnogu a reamintit celor prezenți de polemica inițiată de reamenajarea fostului Magazin Universal, dar și de faptul că evenimentul a atras turiști din toată lumea la Reșița, fiindcă artistul, din păcate, este mai cunoscut în afara granițelor geografice ale țării.

Gorzo este o prezență, o personalitate a artei moderne

Eveniment

Credit foto:Artist fotograf,Petre Dalea
Prezentă la manifestare, familia Truțulescu și-a exprimat admirația pentru mentorul celor două mici-mari artiste care își doresc să calce pe urmele distinsului invitat al urbei.

Eveniment

Credit foto:Artist fotograf,Petre Dalea
Picturi cu vârf şi îndesat de Dumitru Gorzo rămâne pentru cei inițiați o manifestare de înaltă ținută ale cărei conotații artistice depășesc cu mult banalul cotidian.

Eforturile făcute de gazde, de la administrația locală până la oamenii de cultură din Reșița , cu asumarea criticilor de serviciu, rămân în catalogul celor mai frumoase realizări artistice ale Reșiței în perspectiva unor noi începuturi în acest domeniu.

Dumitru Gorzo s-a născut pe  21 martie 1975, în Ieud, Maramureș. Este un artist plastic complex-pictor, grafician, sculptor. Multe dintre lucrările sale fac aluzie la viața politică și evenimentele traversate de societatea românească, Gorzo declarându-se împotriva izolării de viața reală prin intermediul artei. Viziunea parodică pe care o propune în legătură cu unele problemele ale societății din România l-a transformat într-un artist controversat.

A făcut parte, alături de Nicolae Comănescu, din grupul artistic Rostopasca

Hiperrealismul lui Gorzo e fantast şi simbolic. Ca să potenţeze identitatea unui loc ce-şi refuza până nu demult doar viitorul, ci chiar prezentul, încăpăţânându-se să rămână nealterat în arhaicitatea lui, el a ales calea contrastelor agresive şi a unei reprezentări unde realul e complet dezgolit.

Şi fiindcă realul din pictura-obiect a lui Gorzo nu mai e realul din realitate, ci realul interpretat, el devine automat simbolic. E şi fantast fiindcă personajele lui atât de realist figurate sunt aproape toate proiectate în fantastic, alături de vietăţile zoo-antropomorfe dintr-un bestiar personal, izvorât, neîndoielnic, tot din mitologia moroşenească a ieudenilor.

Citește și: Se întâmplă la Reșița!
A mai fost  la Reșița pentru a-și prezenta lucrările și nu oriunde, ci în fostul Magazin Universal și  la Muzeul Banatului Montan.

Eveniment

Artă plastică semnată de Dumitru Gorzo are elemente  în care domină o reflectare a gândirii sale misterioase, ce se bazează pe întâlnirea minunată și neașteptată dintre irealitate și cotidian. În felul acesta el seamănă cu De Chirico și cu artiștii dadaiști, cu care împărtășește același caracter remarcabil și ironia.

Mulțumim, Maestre Dumitru  Gorzo!
Credit foto:Artist fotograf,Petre Dalea

Lasă un răspuns