Personalități românești născute pe întîi august: Gellu Naum!
Personalități românești născute pe întîi august: Gellu Naum!
Luna august este marcată din prima zi de aniversarea unor personalități ale culturii române: eseistul, poetul și dramaturgul, Gellu Naum, cantautorul, Tudor Gheorghe, actorii Valeria Seciu, Emilia Dobrin, Ilinca Manolache, Horațiu Mălăiele, dar și ziua în care cascadorul Szobi Cseh a părăsit această lume.Tot într-o zi de întîi august a anului 2016, urca pe tronul veșniciei-Ana, Principesă de Bourbon-Parma, soția Regelui Mihai I al României!
Cu toții au „sporit corola de minuni a lumii’’ slujind cu devotament poporul român în vremuri mai triste sau mai bune.
Dintre toate aceste personalități, amintim astăzi pe Gellu Naum. S-a născut pe 1 august 1915, în București. A fost eseist, poet, prozator și dramaturg, de origine aromână. A fost cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist pe plan european.
A fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești și al soției acestuia, Maria Naum, născută Rosa Gluck.
Gellu Naum a început să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul.
Studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bulevardul Cuza.
În vasta sa creaţie literară, remarcăm în special „Insula-Ceasornicăria Taos-Poate Eleonora-Nepotul lui Rameau”, scrieri de teatru ce reflectă personalitatea şi originalitatea autorului.
Teatru’ lui Gellu Naum este o capcană pentru cei care vor să transpună în faţa reflectoarelor, independent și greu de alăturat unui curent anume, suprarealist şi absurd, dar întotdeauna mai mult de atât.
Citește și: In memoriam: Antoine de Saint-Exupery. Cartea sa „Micul Prinț’’ a fost tradusă în 361 de limbi!
Într-un caiet program al piesei “Poate Eleonora” se notifică faptul că lui Gellu Naum nu-i plăcea să meargă la teatru. Paradox interesant, șocant chiar.
Gellu Naum deși a trăit extrem de discret, a fost o victimă a sistemului politic represiv. Studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bulevardul Cuza.
Mai târziu într-o convorbire cu Deutsche Welle, Gellu Naum spunea:
„În 1947 grupul suprarealist din România a fost, după cum se ştie, interzis/ Componenţii lui au fost declaraţi formalişti, cosmopoliţi şi aşa mai departe, în orice caz indezirabili. Din 1949 devenise primejdioasă pentru noi chiar şi simpla … După o întâlnire cu cititorii din Köln, am fost întrebat ce înţeleg prin starea de extaz, de miracol, pe care o trăiam încă de la vârsta de patru ani, când în plină vară, la vremea asfinţitului, obosit de joacă, mă culcam pe rigolele pline de iarbă ale Bucureştiului de atunci. Tatăl meu, fost poet, murise pe când eu aveam doi ani şi probabil îmi transmisese „morbul” poeziei.
Am pronunţat cuvântul extaz gândindu-mă, fără îndoială, la o anumită stare de graţie, numită uneori şi inspiraţie, în orice caz cu un cuvânt interzis pe vremea oricărui totalitarism. N-am de gând să deschid acum o paranteză politică, sau măcar teoretică, pentru că în vremurile noastre politica este, printre altele, principalul duşman al poeziei, capcana principală de atragere a poeţilor spre rolul de funcţionari ai propagandei.
Eu unul am socotit totdeauna menţinerea stării de poezie ca pe datoria esenţială a poetului şi am căutat, pe cât am putut, să scriu doar în această stare şi să-mi dezvolt toate posibilităţile, toate disponibilităţile pentru menţinerea ei. Ştiu că printre poeţi există unii care acceptă cu plăcere scrisul la comandă — ceea ce mi s-a părut o totală lipsă de demnitate. Poezia trebuie privită, înainte de orice, ca un mod de viaţă.
A fi poet nu însemnează numai a scrie şi a tipări. Dar se întâmplă uneori, şi nu prea rar, ca poeţii să uite perfecţionatele mecanisme ale dresajului care înlesnesc sau fac imposibilă intrarea lor pe panta exactă a poemului. E drept că specia noastră naşte tot mai mulţi martori sau poeţi-oglindă ai tristei deznădejdi în care trăim. E rău pe lume, fireşte. E rău pretutindeni…
Eu am trăit multă vreme izolat. Vreme de 25 de ani, după război, nu mi s-a permis ieşirea din ţară, pentru faptul că în 1938 îmi începusem studiile de doctorat la Sorbona. Când mi s-a dat, în sfârşit, un paşaport, am călătorit cât am putut, am răspuns la toate invitaţiile la festivaluri de poezie şi la alte manifestări poetice. Asta, repet, după 25 de ani de izolare.
Atunci am simţit un fel de „furie” a călătoriei, voiam să-mi iau revanşa pentru cei 25 de ani în care fusesem împiedicat să-mi văd vechii prieteni, poeţi şi pictori, de care fusesem despărţit.
Pe prietenul meu drag Victor Brauner, nu l-am mai putut revedea: când am reuşit să ajung la Paris, după 25 de ani, n-am mai putut decât să-i vizitez mormântul… El îmi ilustrase, în 1936, prima mea carte de poeme tipărită în România şi primită de critica de atunci cu recomandarea: „Pregătiţi-vă borcanele cu spirt, a apărut un nou monstru, numele lui este Gellu Naum”, ceea ce, după cum vă puteţi închipui, nu putea fi prea încurajator pentru un tânăr care îşi prezenta poezia scrisă pe la 18 ani şi tipărită la 20.
Când am ajuns la Paris, în 1938, am descoperit că, de fapt, eram un poet destul de bun. În scurtă vreme am fost invitat să public în faimoasa revistă a timpului „Minotaure”. Cel care m-a invitat să colaborez la numărul din „Minotaure” care urma să apară pe la sfârşitul anului 1939 a fost însuşi André Breton. La el m-a condus prima oară prietenul meu, pictorul Victor Brauner. După o convorbire destul de prietenoasă, Breton ne-a încredinţat tema numărului viitor al revistei. Spun „ne-a încredinţat” pentru că tema principală trebuia păstrată cu toată discreţia pentru ca să nu fie aflată de alte reviste care ar fi putut să o publice înaintea Minotaurului… Ceea ce ar fi însemnat un adevărat dezastru pentru acesta din urmă.
Înainte de plecare, Breton ne-a întrebat dacă ne-ar interesa colaborarea şi, în caz afirmativ, ce subiect am propune pentru un text scris de mine şi ilustrat de Brauner. Cum teza mea de doctorat mă obligase la lectura multor lucrări ale demonologilor, magicienilor şi alchimiştilor, în afara teologilor contemporani cu Abelard — eroul tezei mele —, am propus un scurt eseu despre „Demonialitatea obiectului”… iar Breton şi Brauner au fost de acord. Acestea toate s-au petrecut înainte de 1 septembrie 1939. Se înţelege că după începerea războiului, numărul acela din „Minotaure” n-a mai putut apărea.
Pe Breton l-am mai văzut de câteva ori şi după aceea. Era un om fermecător, extrem de amabil. Păstrez despre el amintirea unuia din cele mai mari personaje ale epocii noastre.
Tot atunci i-am cunoscut pe Benjamin Peret, pe Pierre Mabille, pe Jacques Hrold, care, au pierit apoi în anii ce au urmat… Pe unii dintre ei i-am mai întâlnit târziu, poate cam prea târziu”.
A plecat în lumea fără de dor pe 29 septembrie, 2001.
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante- Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România ; Premiul european de poezie, Münster; The American Romanian Academy Arts Award.
Gellu Naum a fost readus în memoria colectivă de distinsa actriță Oana Pellea care a jucat în spectacolul „N(AUM)” în Festivalul Naţional de Teatru. Spectacolul după Gellu Naum, regia Mariana Cămărăşan, scenografia Vladimir Turturică – un proiect al Teatrului UNTEATRU, apoi preluat de Teatrul Metropolis Bucureşti, a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei „Gellu Naum”. În distribuţie, Oana Pellea şi Cristina Casian.
”Naum deschide o uşă Înspre cunoaşterea de sine, înspre labirintul de gânduri şi de stări ce se află În fiecare dintre noi…” declara îndrăgita actriță Oana Pellea.
Am putea spune că Gellu Naum nu a folosit cuvintele pentru inflaţia lor, ci le-a înnobilat prin șocul plin de paradox, pentru a ne arăta inutilitatea conjugării propriei vieţi cu blazarea, supunera în faţa izbăvirii cu mediocritatea pe care o înfiinţăm de-a lungul vieţii şi o luăm cuminţi cu noi în cimitir, oferind astfel fertilitate crucilor ce ţâşnesc spre cer.
Sursa foto: Wikipedia;Oana Pellea
