Persoanele care dețin anumite bunuri nu vor putea beneficia de venitul minim de incluziune

Persoanele care dețin anumite bunuri nu vor putea beneficia de venitul minim de incluziune
Persoanele care dețin anumite bunuri nu vor putea beneficia de venitul minim de incluziune. Regulile acordării venitului minim de incluziune, ce va cuprinde venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei, se vor aplica din 1 ianuarie 2024.

Până atunci însă, printr-un proiect de hotărâre luat în discuție, Guvernul vrea să stabilească detaliile acordării acestui ajutor social. Printre altele, acum se stabilește lista bunurilor ce îi va împiedica pe cei ce le dețin să primească venitul minim de incluziune.

La modul concret, pe masa Guvernului se află acum proiectul de HG pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Ce este programată să intre în vigoare în 2024.

Venitul minim de incluziune este un beneficiu de asistență socială ce va fi acordat lunar. Se va compune dintr-unul sau din cele două ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii. (care va fi acordat familiilor care au copiii înscriși și care frecventează o formă de învățământ).

De principiu, vor putea beneficia de venitul minim de incluziune familiile sau persoanele singure cu venituri maxime nete lunare de până la 700 de lei.

Pe de altă parte, proiectul luat în discuție stabilește și ce persoane sau familii nu se încadrează pentru a primi ajutorul social. Astfel, pe lângă familiile sau persoanele singure ce au obținut; în luna anterioară cererii ajutorului, un venit net pe membru de familie mai mare de 700 de lei, nici cei care au în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere unul sau mai multe bunuri nu pot beneficia de venitul minim de incluziune.

Mai exact, lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune conține:
  • 1. Bunuri imobile
    • clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu. Precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală. În afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente;
  • 2. Bunuri mobile
    • mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice;
      • autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani. Cu excepția celor utilizate și/ sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități;
    • șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării;
  • 3. Depozite bancare
    • cel puțin unul dintre membrii familiei deține în calitate de titular, unul sau mai multe depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de trei ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut (câştigul salarial mediu brut pe anul 2022 este de 6.095 de lei – Legea 318/2021).

Citește și: S-au majorat cu 70 % stimulentele financiare școlare

În situația în care unul sau mai multe bunuri cuprinse în lista de mai sus, aflate în proprietatea persoanei singure/ familiei beneficiare de venit minim de incluziune, este dat în închiriere/ arendă/ concesiune sau altă formă legală de cedare a folosinţei bunurilor, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/ familia care îl are în închiriere/ arendă/ concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului

Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilit de lege este de 275 de lei/ lună/ membru de familie. Cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună.

În cazul celei de-a doua componente a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, valoarea se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim ajungând la 480 de lei.

Lasă un răspuns