Nuntă sancţionată cu zeci de mii de lei, la Caransebeş

Nuntă sancţionată cu zeci de mii de lei, la Caransebeş

Duminică, pe reţelele de socializare au apărut o serie de fotografii în care era prezentată o petrecere aflată în plină desfăşurare la un local din Caransebeş, la care invitaţii nu respectau restricţiile impuse având în vedere pandemia de COVID-19.

În acest context, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a emis un comunicat în care se arată că, în cursul zilei de 5 iulie, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată despre faptul că la o unitate de alimentație publică din localitate urmează să fie organizat un eveniment privat, respectiv o nuntă, la care nu se vor respecta normele legale privind distanțarea socială.

„Având în vedere acțiunile în desfășurare, sub autoritatea Instituției Prefectului, la nivelul Poliției Municipiului Caransebeș a fost constituită o echipă comună, din care au făcută parte polițiști, lucrători ai I.S.U., ai D.S.P. și ai D.S.V.S.A., care, între orele 19-21, a verificat cele sesizate. La fața locului echipa a constatat că era în derulare un eveniment privat, o nuntă, care se desfășura pe două terase și în două spații închise. Având în vedere încălcarea prevederilor legale aplicabile în perioada stării de alertă, au fost aplicate 5 sancțiuni în valoare de 21.700 lei, astfel: două sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.600 de lei, aplicate operatorului economic pentru lipsa triajului și lipsa examenului medical al personalului propriu, două sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind distanțarea socială, o sancțiune contravențională în valoare de 500 de lei pentru încălcarea normelor legale privind PSI. Întrucât au fost primite mai multe apeluri 112, care reclamau faptul că la acel eveniment privat sunt prezente mai multe persoane, după ora 24 echipa de control s-a deplasat din nou la locația respectivă pe care a găsit-o închisă”, se arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

Cosmin VLAD

Lasă un răspuns