Măsuri în tot județul Caraș-Severin pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la coronavirus

Măsuri în tot județul Caraș-Severin pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la coronavirus

În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, de ieri, 21.04.2021, s-a adoptat Hotărârea nr. 46/21.04.2021, după cum urmează:

Art.1. Se aprobă Anexa nr.1 referitoare la Încadrarea în limitele de incidenţă cumulată la 14 zile, la nivelul localităţilor / județului Caraș-Severin, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.04.2021, pe baza analizelor prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin. Măsurile pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul judeţului Caraş-Severin, instituite conform prevederilor HGR nr.432/2021, sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă funcţionarea operatorilor economici în domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Art.3. Măsurile pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul judeţului Caraş-Severin se aplică pentru o perioadă de 14 zile (22.04.-05.05.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin.

Art.4. (1). Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 22.04.2021, este valabilă pentru unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Caraş-Severin prevăzute în Anexa nr.2 la prezenta hotărâre şi se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin.

(2). Măsurile stabilite prin HCJSU Caraş-Severin nr.41/10.04.2021, nr.42/12.04. 2021, nr.44/14.04.2021 şi nr.45/16.04.2021 rămân valabile pentru unităţile administrativ-teritoriale care nu sunt nominalizate în Anexa nr.2 la prezenta Hotărâre.

(3). Măsurile suplimentare stabilite prin HCJSU Caraş-Severin nr.42/12.04.2021 pentru UAT Fârliug unde incidenţa cumulată la 14 zile a fost peste 7,5 / 1.000 locuitori se ridică, dar se vor aplica măsurile prevăzute în HGR nr.432/2021 pentru incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 4 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori, conform Anexei nr.2 la prezenta Hotărâre.

(4). Măsurile suplimentare stabilite prin HCJSU Caraş-Severin nr.42/12.04.2021 pentru UAT Ramna unde incidenţa cumulată la 14 zile a fost mai mare de 4 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori se ridică şi se vor aplica măsurile prevăzute în HGR nr.432/2021 pentru incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 1,5 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 3 / 1.000 locuitori, conform Anexei nr.2 la prezenta Hotărâre.

Art.5. (1). Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.

(2). Prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență prezenta hotărâre se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător.

Hotărârea nr. 46/21.04.2021 şi anexele aferente pot fi accesate pe site-ul Instituţiei Prefectului – Caraş-Severin la secţiunea Activităţi/Situaţii de urgenţă.

https://cs.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

ANEXA nr.2 la HCJSU CS nr. 46/21.04.2021

Măsurile instituite conform HGR nr.432/2021, în vederea diminuării impactului riscului epidemiologic la nivelul judeţului Caraş-Severin

I. Măsuri instituite conform HGR nr.432/2021, pentru unitatea administrativ-teritorială FÂRLIUG din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.04.2021, este mai mare de 4 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori, respectiv:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepții:

a).deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b). deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c). deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d). deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05,00 – 18,00.

3. Prin excepţie de la prevederile pct.2, în intervalul orar 18,00 – 05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

4. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia activităţilor prevăzute la art.2 din prezenta Hotărâre.

Prin Hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin se vor ridica măsurile instituite la punctele 1, 2, 3 şi 4, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 / 1.000 locuitori.

II. Măsuri instituite conform HGR nr.432/2021, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.04.2021, este mai mare de 3 / 1.000 locuitori, respectiv, BOCŞA, TICVANIU MARE şi GÂRNIC:

1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

3. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia activităţilor prevăzute la art.2 din prezenta Hotărâre.

III. Măsuri instituite conform HGR nr.432/2021, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.04.2021, este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3 / 1.000 locuitori, respectiv, MĂURENI, OCNA DE FIER, ORAVIŢA, BREBU, BERZOVIA, ŞOPOTU NOU, SICHEVIŢA, SOCOL, VRANI, NAIDĂŞ, TÂRNOVA, ZĂVOI, OBREJA, RUSCA MONTANĂ, BERLIŞTE ŞI GLIMBOCA:

1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00 – 22,00;

3. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi intervalul orar 06,00 – 22,00;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

IV. Măsuri instituite conform HGR nr.432/2021, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 21.04.2021, este mai mică sau egală cu 1,5 / 1.000 locuitori:

1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00 – 22,00;

3. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06,00 – 22,00;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

V. Conform art.6 pct.8 lit.ţ) din Anexa 3 la HGR nr.432/2021, se limitează gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în Zona Borlova – Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni, judeţul Caraş-Severin, în care se practică schiul şi alte sporturi de iarnă.

VI. Conform prevederilor HGR nr.432/2021, în zilele de 23.04.2021 şi 30.04.2021, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, este mai mare de 4 / 1.000 locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 05,00 – 20,00.

În intervalul orar 20,00 – 05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

În toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 01 mai – 02 mai 2021, în intervalul orar 20,00 – 05,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

VII. Măsuri instituite conform HGR nr.432/2021, care se vor aplica la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin, în vederea asigurării rezilienţei comunităţilor şi diminuării impactului tipului de risc:

1. În spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura;

2. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 2 – 19 de la art.1 din Anexa nr.3 la HGR nr.432/2021;

3. Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;

4. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

6. În condiţiile pct. 4, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană;

7. Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

8. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.

9. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

10. Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate;

11. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi;

12. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;

13. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

14. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

15. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică;

16. Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

17. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

18. Se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane;

19. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

20. În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

21. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere;

22. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;

23. Declaraţia pe propria răspundere, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura;

24. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi;

25. Măsurile prevăzute la pct.I.2, I.3, II.2, II.3, III.2, III.3 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

26. În situaţia în care activitatea operatorilor economici, prevăzuţi la pct. I.2, I.3, II.2, II.3, III.2, III.3 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

27. Operatorii economici prevăzuți la pct. I.2, I.3, II.2, II.3, III.2, III.3 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului emis în temeiul art.71 alin.2) din Legea nr.55/2020 cu modificările și completările ulterioare.

28. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. I.2, I.3, II.2, II.3, III.2, III.3 cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

29. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

30. (1) Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune inclusiv locul conducătorului auto şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

31. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

32. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.

33. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.

34. Se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

35. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.

36. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

37. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

38. Activitatea în creşe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

39. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.

40. La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/ studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

41. (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din HG nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

42. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, utilizarea pârtiilor şi/sau a traseelor de schi pentru agrement, definite potrivit art. 2 din HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, republicată, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii operatorilor economici care le exploatează/întreţin se fac în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

43. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108 – 110 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările ulterioare.

44. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

x X x

sursa text: comunicat Biroul de presă al Institutiei Prefectului județului Caraș-Severin

Lasă un răspuns