Marele Târg de Primăvară de la Răcășdia și-a redeschis porțile
Marele Târg de Primăvară de la Răcășdia și-a redeschis porțile. Primăria şi Consiliul Local Răcăşdia au reluat organizarea Marelui de Târg de Primăvară. Ieri, 27 martie 2022 începând, de la ora 8, a avut loc cea de-a 41 ediție a tradiționalului târg de Primăvară. Acesta are loc conform tradiției în ultimul weekend al lunii martie.
Târgul s-a reluat după o pauză de doi ani din cauza pandemiei de coronavirus. Mirco Ilie Lechici, primarul comunei Răcășdia, s-a dovedit a fi o gazdă ideală și de această dată. Atât pentru producători, consumatori, mass-media, oficialii județeni și naționali. Toată lumea s-a bucurat de atmosfera festivă a Târgului Mare de Primăvară de la Răcășdia.
Citește și: Mirco Lechici a mai demarat un proiect pentru Răcășdia!
Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia a adunat mereu un număr impresionant de participanți. Este vorba de locuitorii din satele învecinate, din întreaga Valea Caraşului, dar și ai Banatului Montan. După o pauză de doi ani, primăria Răcăşdia a redeschis duminică porțile târgului tradițional.
Producătorii agricoli din tot județul și-au expus produsele pe două criterii stabilite de organizatori. Au fost prezentate produsele atestate tradițional și cele atestate cu mențiunea facultativă „produs montan”. De asemenea, au fost expuse și alte produse specifice Banatului Montan.
Oferta producătorilor a fost una variată. Au fost prezentate produse lactate, de panificaţie, ţuică, miere de albine, vaci, miei, obiecte de artizanat cu specific pascal, îngrăşăminte chimice, utilaje agricole. Chiar și multe produse bio precum zacusca de ciuperci.
Din cauza condiţiilor impuse de DSVSA, la ediţia de anul acesta a târgului au fost prezenţi doar crescătorii de specii de animale mici.
Mirco Ilie Lechici: „Duc mai departe tradiția Marelui Târg de Primăvară pe care am preluat-o de la tatăl meu”
„Eu duc mai departe o tradiție pe care am preluat-o de la tatăl meu, pe atunci și el primar al comunei Răcășdia. Prima ediție a târgului mare de primăvară de la Răcășdia a avut loc în anul 2000. Conform tradiției locale, Marele Târg de Primăvară de la Răcășdia are loc în ultimul weekend al lunii martie. Producătorii agricoli și-au prezentat produsele pe două criterii clar definite dinainte. Cele atestate tradițional și cele atestate cu mențiunea facultativă „produs montan”.
De asemenea, au fost expuse și alte produse specifice Banatului Montan. Din cauza condiţiilor impuse de DSVSA, la ediţia de anul acesta a târgului au fost prezenţi doar crescători de specii de animale mici. Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia a adunat, de-a lungul anilor, un număr record de participanți. Aceștia sunt locuitori din satele învecinate din întreaga Vale a Caraşului și bineînțeles din județ. Porțile Târgului Mare de la Răcășdia au fost deschise tuturor. Fie că vorbim de participanți, reprezentanți ai autorităților naționale, județene sau locale. După fiecare ediție a târgului, ecourile au fost pozitive. Fiecare participant a apreciat organizarea, produsele. S-a socializat și s-a creat oportunitatea fiecăruia de a dezvolta relații de colaborare de lungă durată.”
Rezonanța Marelui Târg de Primăvară de la Răcășdia a creat ecouri inclusiv la nivel de Minister al Agriculturii. La târg au fost prezenți de fiecare dată miniștrii de resort care aveau trecută pe agenda de lucru și prezența la Răcășdia. „Marele Târg de Primăvară a reprezentat întotdeauna și o oportunitate de idei pentru autorități prin care se pot susține fermierii mici și mijlocii”, a mai precizat Mirco Lechici.