Marcel Vela, vicepreședinte PNL

Marcel Vela, vicepreședinte PNL

Alegerile din Partidul Național Liberal au fost prielnice liberalilor cărășeni. Marcel Vela a fost reconfirmat vicepreședinte al PNL, responsabil de activitatea politică din Regiunea Vest.

Șeful liberalilor cărășeni va reprezenta zona de Vest în noul Birou Politic Național. Senatorul liberal a fost reconfirmat în această funcție pentru următorii 4 ani.

Am avut onoarea să candidez astăzi pentru funcția de Vicepreședinte al PNL, responsabil de activitatea politică din Regiunea Vest. Mulțumesc colegilor din conducerea centrală și liderilor din celelalte județe, cât și delegaților din regiune care au avut încredere în mine și m-au votat!”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de socializare.

Vela își pune toată speranța în noua conducere centrală ți este convins că urmează o nouă etapă de dezvoltare a regiunii, dar și a României.

Împreună cu noul președinte Florin Cîțu, cu ceilalți membrii ai BEx și alături de toți colegii din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, vom face ca Regiunea Vest să treacă într-o nouă etapă de dezvoltare. Indiferent de alte opțiuni la votul democratic de ieri și de astăzi, de mâine trebuie să fim o singură ECHIPĂ și să construim o Lume mai bună!”, mai arată liderul liberalilor cărășeni.

Lasă un răspuns