23.7 C
Reșița
vineri, septembrie 17, 2021

În acest weekend, alte două victime și-au găsit sfârșitul pe șoselele cărășene!

În acest weekend, polițiștii rutieri cărășeni au anunțat, din păcate, că au fost constatate două victime ale accidentelor rutiere pe drumurile Banatului de Munte.
Prima victimă este un motociclist de doar 23 de ani…

Prima victimă este un tânăr motociclist de numai 23 de ani din Sichevița. Accidentul rutier s-a produs pe 11 septembrie, la ora 20.15, pe DN 58, în zona localității Brebu.
În timp ce bărbatul conducea o motocicletă din direcția Caransebeș – Reșița, într-o curbă periculoasă la dreapta, a părăsit partea carosabilă. Motocicleta a derapat în partea stângă a sensului său de deplasare, în vegetația de pe marginea drumului. Din păcate, în urma accidentului a rezultat decesul tânărului de 23 de ani.

Polițiștii fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Citește și: Motociclist grav accidentat în Vinerea Mare!

A doua victimă este o femeie de 59 de ani

Al doilea accident rutier mortal din weekend s-a produs în cursul  zilei de duminică, pe DN 58, la ieșirea din localitatea Brebu către Valeadeni.
Un șofer de 86 de ani a condus un autoturism din direcția Caransebeș-Reșița. Într-o curbă deosebit de periculoasă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoturismul a părăsit partea carosabilă. Din păcate, în momentul accidentului, pasagera stânga spate, o femeie de 59 de ani, a fost aruncată din autoturism la o distanță de aproximativ 3 metri. Personalul medical sosit la fața locului a constatat decesul acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
„Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

sursa foto: arhivă realitatea.NET

Din aceeași categorie

Stați conectați

608FaniÎmi place
spot_img

Ultimele articole

%d blogeri au apreciat: