Gașca nebună în fața examenului de maturitate
ACS Progresul Ezeriș și AFC Voința Lupac sunt cele două reprezentante ale județului Caraș-Severin care susțin astăzi un prim examen important pentru menținerea, respectiv promovarea în liga a III-a. În partidele tur, ambele echipe cărășene vor evolua astăzi de la ora 18,00 pe terenul adversarelor.
AFC Voința Lupac este campioana județeană AJF Caraș-Severin și va juca pe terenul Extensiv, în fața celor de la Universitatea Craiova 2. Progresul Ezeriș a fost singura reprezentantă a județului în Liga a III, fiind anul de debut în eșalonul trei! Gugulanii vor evolua pe terenul Dunării Calafat, în fața campioanei AJF Dolj.
CS Dunărea Calafat – ACS Progresul Ezeriş
16 mai 2021; ora 18:00. Stadion: Dunărea (Calafat – Dolj)
Arbitri: Gaitin Claudiu – Bulgarașu Mădălin, Sandu Patrik-Ștefan (toți din Timișoara)
Observator de arbitri: Zgovancu Marius (Târgu Jiu – Gorj).
Delegat de joc: Cuşcă Ionuţ Cătălin (Alexandria – Teleorman).
Progresul Ezeriș este considerată „gașca nebună” frumoasă a fotbalului cărășean. Asta pentru că totul a pornit de la pasiunea pentru fotbal a doi de tineri localnici, Cristian Șodâncă și Petru Udrea. Atât și nimic mai mult! Și Progresul Ezeriș a crescut frumos de la an la an, cu promovări la foc automat.
Citește și: Cu „Bubu” lângă echipă, adversarelor le este frică! Ezeriș – Becicherecu Mic 3-0!
Mesajul celor de acasă către jucătorii Ezerișului
„Voi sunteți copii minunați ai Caraș-Severinului. Nu ați avut un campionat ușor, în seria a 8-a. Ați fost singurii cărășenii din „grupa Vest”. Cu toate acestea, ați crescut frumos de la meci la meci. Puteați obține mai multe puncte cu mai multă concentrare. Atunci nu a fost să fie. A sosit și clipa să dovediți că aveți valoare, că sunteți puștii minunați din gașca nebună a fotbalului cărășan. Stă în puterea voastră! Modele aveți destule la echipă, pe Cristian Șodâncă, pe „Bașu” care au tras o comună după ei. Pe Dorian Arbănaș care a ales să vă antreneze, atunci când nimeni nu s-a încumetat să o facă! A avut încredere în forțele voastre! Acum este rândul vostru să demonstrați ceea ce știți voi mai bine! Să jucați fotbal! Să demonstrați că un bun câștigat cu multă muncă, promovarea în Liga a III-a, nu se cedează niciodată! Dar niciodată! Suntem convinși că soarta barajului o veți decide în doar … 90 de minute, la Calafat! Restul e istorie!”
Cristian Șodâncă: „Vom juca la victorie ambele manșe!”
Președintele Cristian Șodâncă a făcut o radiografie a partidei din această seară. „Ne așteaptă un meci foarte greu la Calafat, din toate punctele de vedere. Un meci pe care îl vom aborda la victorie, ca de altfel meciul retur! I-am simțit foarte motivati pe baieti, concentrati. Noi avem incredere în ei că vor reuși să obțină toate felicitările după acest meci și după acest baraj! La joc și-a anuntat prezenta si un grup de 15-20 persoane din comuna noastră in frunte cu primarul Ioan Rusu. Oamenii locului care vin să fie alături de noi in acest prim meci! Le mulțumim și sperăm să le răsplătim efortul cu un joc bun și un rezultat pe măsură! De asemenea, am vrea să multumim tuturor celor care ne-au transmis mesaje de încurajare. Oameni de fotbal, suporteri ai noștrii sau pur si simplu simpli cetățeni apreciază ceea ce am făcut până acum. Noi îi asigurăm că vom face tot posibilul să îi facem bucuroși”.