Caraș Severin

Direcția Silvică Caraș-Severin: Prejudiciul cauzat de lipsa puieților forestieri a fost imputat integral persoanelor responsabile

Direcția Silvică Caraș-Severin a reacționat după informațiile făcute publice de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, privind lipsa unor puieți forestieri din pepinierele silvice aflate în administrarea instituției. Reprezentanții Direcției au transmis că prejudiciul constatat în urma verificărilor a fost imputat integral gestionarilor responsabili, iar în cazul unei persoane care a refuzat plata a fost deschisă acțiune în instanță.

Potrivit instituției, controlul a fost efectuat de Garda Forestieră Timișoara în perioada octombrie–decembrie 2025 și a vizat pepinierele silvice din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin. În urma verificărilor a fost constatată lipsa a 272.742 de puieți forestieri, valoarea prejudiciului fiind estimată la 94.757,51 lei, inclusiv TVA.

Deficiențele au fost identificate la șapte dintre cele 17 ocoale silvice aflate în subordinea Direcției. Reprezentanții instituției precizează că situațiile constatate se referă la activități desfășurate în sezonul anterior și nu reflectă situația actuală a pepinierelor silvice.

Conducerea Direcției Silvice susține că a dispus imediat măsurile necesare după finalizarea controlului. Astfel, întreaga valoare a prejudiciului a fost imputată gestionarilor considerați responsabili. Din suma totală, 74.652,15 lei au fost recuperați prin angajamente de plată asumate de persoanele vizate.

Pentru diferența de 20.105,36 lei, aferentă unui singur gestionar care a refuzat să achite prejudiciul, Direcția Silvică Caraș-Severin a inițiat o acțiune civilă în instanță. Dosarul este înregistrat pe rolul instanței sub numărul 252/115/2026.

Pe lângă măsurile de recuperare a prejudiciului, instituția a aplicat și sancțiuni disciplinare. În total, 18 angajați din cadrul personalului silvic au fost sancționați cu diminuarea salariului de bază cu procente cuprinse între 5% și 10%, pe perioade între una și trei luni.

În comunicatul transmis, conducerea Direcției Silvice Caraș-Severin subliniază că nu tolerează înscrierea unor date nereale în documentele oficiale și că va continua să aplice măsuri ferme în toate situațiile în care sunt identificate abateri de la normele legale și profesionale.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button