Cum se completează electronic o constatare amiabilă
Cum se completează electronic o constatare amiabilă. De la jumătatea acestei luni, formularul de constatare amiabilă, ce poate fi folosit în cazul accidentelor auto în care sunt implicate cel mult două mașini și din care rezultă doar prejudicii materiale, poate fi completat și electronic, nu doar pe hârtie, ca până de curând. Completarea electronică a constatării amiabile se face prin intermediul unei aplicații gratuite de mobil, numită Amiabila.
Astfel, primul pas pentru a putea completa electronic o constatare amiabilă este descărcarea gratuită a aplicației Amiabila pe telefonul mobil din Google Play Store sau App Store.
Apoi, e necesară crearea unui cont de utilizator în aplicația Amiabila, urmată de scanarea unor documente. Se recomandă adăugarea în cont a tuturor mașinilor pe care le conduce utilizatorul aplicației, chiar dacă acest lucru se întâmplă ocazional.
În cazul unui accident, dacă cei doi șoferi sunt de acord, constatarea amiabilă poate fi completată electronic, prin aplicația Amiabila. Dacă varianta completării electronice a constatării amiabile nu e agreată de ambii șoferi, documentul se poate completa în formatul tipărit sau, dacă unul dintre șoferi nu vrea să încheie amiabilă sub nicio formă, șoferii se pot adresa celei mai apropiate secții de poliție rutieră.
Revenind la completare electronică a constatării amiabile, pentru că dispune de localizare prin GPS, în cazul în care nu se cunoaște adresa exactă a accidentului, aplicația Amiabila poate completa acest câmp.
Din lista de vehicule adăugate într-unul dintre pașii anteriori, șoferul implicat într-un accident trebuie să îl aleagă pe cel utilizat în momentul acestuia. Ulterior, șoferul trebuie să selecteze daunele vizibile pe care le-a suferit vehiculul condus și circumstanțele cele mai apropiate de situația în care se află (una sau mai multe): vehiculul era oprit, era în oprire, evenimentul a avut loc la deschiderea unei uși etc. Aplicația are și o rubrică de observații, în care se pot nota situațiile ce nu se regăsesc în listă.
În aplicație se pot adăuga fotografii de ansamblu ale locului accidentului sau fotografii ce conțin avariile apărute la mașini.
Citește și: Concurența pe piața RCA e în creștere, iar tarifele, în scădere
În cazul în care și celălalt șofer implicat în accident utilizează aplicația Amiabila, datele personale ale acestuia, dar și cele ale vehiculului condus de acesta se pot transfera ușor în constatarea amiabilă, prin scanarea unui cod QR. Dacă nu, datele se completează manual.
După aceea, în aplicație trebuie înscrise împrejurările și circumstanțele în care a avut loc accidentul, adică să se facă schița acestuia.
În fine, ultimul pas pentru încheierea electronică a unei constatări amiabile este semnarea documentului (pe ecranul telefonului) și trimiterea constatării celor doi șoferi și asigurătorilor acestora.