Conducerea agresivă sancționată!

Conducerea agresivă sancționată!
Conducerea agresivă sancționată! Vineri, 28 ianuarie a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța Guvernului pentru modificarea Codului Rutier.
Noile dispoziții urmează să se aplice din data de 26 februarie 2022. Ele se referă la perioadele de suspendare a permisului de circulație, definirea comportamentului agresiv și cuantumul amenzilor 

Cele mai importante modificări la Legea Circulației (OG 195/2002) se referă la introducerea unui nou prag de viteză. Este vorba de pragul de 70 km/h, peste limita maximă admisă. Depășirea acestuia urmează să fie sancționată cu reținerea permisului pentru 120 de zile (în prezent este 90 de zile). Nu există posibilitatea să să se reducă perioada de suspendare la o lună.
Totodată, apar două noi sancțiuni pentru circulația neregulamentară pe autostradă. Astfel, întoarcerea și mersul pe contrasens se vor sancționa cu suspendarea permisului pentru 4 luni (față de 2 luni în prezent). Ca în cazul depășirii vitezei, sancțiunea dată este fără posibilitatea de reducere a perioadei de suspendare.
Proiectul cuprinde dispoziții prin care: se definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum și sancțiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (1.305 lei -2.900 lei.) 

Citește și: Nicio zi fără infracțiuni pe drumurile cărășene

Prin comportament agresiv se înțelege și claxonatul excesiv, celebrele „flash-uri” sau ,,accelerarea repetată a motorului de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public”.
Poliția Rutieră a definit „condusul agresiv”. A stabilit sancțiuni cuprinse între 580 și 725 de lei cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 15 zile cu măsura complementară de reținere a permisului 30 de zile.

Lasă un răspuns