Certificatul verde la control! Peste 1 000 de cărășeni verificați în acest weekend
Pentru prevenirea răspândirii și infectării cu virusul SARS-CoV-2, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă noile măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În acest sfârșit de săptămână, au fost verificate 126 de societăți comerciale, aproape 3.000 de locații de interes, 587 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 4.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
„Au fost derulate 42 de acțiuni punctuale, dintre care 38 au fost acțiuni independente ale poliției. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 97 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 9.500 de lei, dintre acestea 87 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 10 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Totodată, în cadrul activităților au fost utilizate dispozitivele electronice pentru verificarea certificatelor digitale, pentru peste 1.000 de persoane”, transmit polițiștii cărășeni.
Aceștia ne recomandă să respectăm măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse de autorități. Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci de a asigura aplicarea legii, pentru siguranța tuturor.
Citește și: Sancțiuni de 42.000 lei pentru nerespectarea măsurilor SARS-CoV-2