Campania de vaccinare, sabotată frecvent de reprezentanții PSD, PRO România și AUR
Implicarea Guvernului în campania de vaccinare s-a intensificat substanțial în ultima perioadă. Reprezentanții Executivului au avut întâlniri cu reprezentanții companiilor private, cu primari și președinți ai consiliilor județene, cu reprezentanții cultelor. Au cerut de asemenea sprijinul medicilor de familie în vederea înființării de centre de vaccinare la cabinetele acestora.
În Caraș-Severin, prefectul Cristian Gâfu a fost în permanent contact cu primarii, reprezentanții instituțiilor publice, directori de deconcentrate, încercând să-i determine pe toți aceștia să meargă să vorbească despre beneficiile campaniei de vaccinare. Un rol foarte important la sate și comune l-au avut preoții, primarii si învățătorii care au rămas principalii formatori de opinie în mediul rural.
Egoismul atât în mediul rural, cât și în cel urban se manifestă din păcate și în situația de criză în care încă ne aflăm. Cei care nu respectă măsurile de prevenire și cred că de ei nu se atinge virusul, nu se gândesc la faptul că trăind în comunitate și nu în pustiu, îi pot îmbolnăvi pe semenii lor. Rebelii care nu se supun regulilor de luptă împotriva pandemiei amenință, din inconștiență, sau pur și simplu din nepăsare, sănătatea și viața celor de lângă ei.
„Paza bună păzește primejdia rea” se pare că nu funcționează și pentru reprezentanții PSD-PRO România – AUR, care sunt o voce a teoriilor conspirației care subminează toate curentele europene democratice de astăzi și eșafodajul instituțional. Nu există temă europeană să nu fie atacată de PSD și sateliții săi. Liderii PSD, alte grupări străvezii, „ parlamentari de un mandat” sau structuri sub formă de ONG-uri și organisme care împrăștie fake news-uri și minciuni zi de zi, cu toții sunt antrenați într-un efort fără precedent de a bloca starea de urgență, starea de alertă, de a face tot posibilul pentru ca neîncrederea, haosul, anarhia să provoace o panică generalizată și o stare de frustrare permanentă în rândul oamenilor.
Ca și o concluzie simplă, dragi cetățeni, „Haideți să ne vaccinam!”