Alocația de hrană acordată bolnavilor din spitale se va dubla de la 1 iunie

Alocația de hrană acordată bolnavilor din spitale se va dubla de la 1 iunie
Alocația de hrană acordată bolnavilor din spitale se va dubla de la 1 iunie. Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se va majora; începând cu 1 iunie, la 22 de lei, față de 11 lei/zi, cât este în prezent; potrivit unei legi care a fost oficializată recent.

Legea 133/2022, oficializată vineri, prin publicarea în Monitorul oficial nr. 477; introduce noțiunea de alocație de hrană în Legea 95/006 privind reforma în domeniul sănătății. Stabilește că valoarea acesteia va fi indexată anual cu rata inflației. Valoarea alocației de hrană din spitale nu va putea fi mai mică de 22 lei/zi de spitalizare; după cum apare în document.

Citește și :Cei ce nu merg la medic pentru consultații preventive ar putea fi sancționați 

Această valoare reprezintă, practic, o dublare a valorii actuale a acestei alocații, însă, inițial, era propusă o valoare a alocației de 40 lei/zi de spitalizare.

Acești 22 lei vor putea fi majorați, prin decizia a consiliului de administrație a spitalului, dacă se obțin alte surse de finanțare decât contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat.

Lasă un răspuns