Accident grav la Armeniș!

0
2

In aceasta dimineață, la Armeniș, zona Piatra Scrisă, s-a produs un accident rutier in care au fost implicate 2 autoturisme.

Din primele informații primite, accidentul s-ar fi soldat cu 2 victime. La fata locului s-au deplasat 3 echipaje ale pompierilor militari din Caransebeș cu 3 autospeciale: SMURD, descarcerare și stingere, precum și echipaje SAJ si IPJ.

Sosite la locul accidentului, forțele de intervenție au constatat ca in cele 2 autoturisme se aflau 7 persoane, din care 4 adulți. Unul dintre șoferi a fost descarcerat. In accident au fost implicați si 3 minori din care 2, după o primă evaluare, nu păreau a fi răniți, dar erau foarte speriați. Cel de-al treilea minor prezenta traumatisme la cap. Aceștia au fost transportați de un echipaj SAJ la Spitalul Municipal Caransebeș pentru mai multe investigații.

Doua persoane – una inconstientă și alta conștientă dar necooperantă, au fost preluate de un echipaj SAJ si unul SMURD, iar celelalte 3 victime conștiente si cooperante, au fost preluate de echipaje SAJ si transportate de asemenea la spitalul din Caransebeș.

În total au intervenit 5 echipaje SAJ. Drumul este blocat pe ambele sensuri!

Informațiile ne-au fost transmise de către ISU Caraș-Severin, prin amabilitatea purtătorului de cuvânt, slt. Magdalena Tocmeală.

UPDATE, 24 iunie 2020, ora 10.35

Circulația s-a reluat în zonă, pe ambele sensuri!

 

Lasă un răspuns