59 de fapte ilegale la graniță, de Sfântul Ilie
59 de fapte ilegale la graniță, de Sfântul Ilie. Traficul la frontieră în data de 20 iulie 2022. În data de 20 iulie 2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control. Acestea au fost realizate atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire al României. Au fost înregistrare aproximativ 212.102 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 52.586 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 105.379 de persoane. Dintre aceștia 12.062 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 20,5% faţă de ziua precedentă. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20 iulie 2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.636.179 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate. Totul în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare. Poliția de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Citește și: 500 de copii opriți la frontieră, din drumul către vacanță! În nici o lună de zile! Totul din neglijența, părinților sau a însoțitorilor!
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
59 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.335 lei;
Nu s-a permis intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini. Aceștia nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. De asemenea nu s-a permis ieşirea 41 de cetăţeni din diferite motive legale.