Veniți cu toții în Vale! În această după amiază se va scrie istorie pe „Mircea Chivu!”
Veniți cu toții în Vale! Astăzi se scrie istorie pe „Mircea Chivu!” Mai sunt câteva ore până la finalul ligii a treia. CSM Reșița și-a făcut datoria cu vârf și îndesat în această stagiune. A făcut un sezon foarte bun, fiind o veritabilă invincibile armada. Elevii lui Dan Alexa au făcut un sezon în care nu au întâlnit nici un adversar mai bun ca ei.
Sigur că în meciurile de baraj, care sunt eliminatorii prin manșă dublă, încărcătura psihică și fizică este cu totul alta. În meciurile eliminatorii nu este timp de pardon, trebuie să ai un ritm susținut. Sigur, că mai apar și situațiile în care nu poți marca rapid. Mai apar ratările incredibile, accidentările. CSM Reșița nu a dus lipsă nici de astea, dar cu toate acestea antrenorul Dan Alexa a avut soluții. Asta pentru că a crerat un dream team la Reșița. Cu siguranță, poate cel mai bun din liga a 3-a. Jucătorii nu sunt nici ei roboți… Dar experiența lor a contat foarte mult. Să nu uităm ușurința cu care au întors situațiile nefavorabile de la Lupac sau de la Târgu Jiu din play-off.
Astăzi, ultima bornă de trecut în drumul către „divizia B”, vorba ultrașilor rosoneri, este CSC Dumbrăvița. Cu tot respectul pentru timișeni, prima șansă o au Breșneni et. company. Pentru tot ceea ce au demonstrat până acum în Valea Domanului. CSM Reșița merită mai mult pentru că are și una dintre cele mai frumoase galerii din Banat.
Citește și: CSM Reșița este un team invincibil!
Ultrașii rosoneri și-a încurajat echipa necondiționat, și la victoriile la scor, dar și la situațiile limită de moment. Apoi, CSM Reșița are un antrenor care a demonstrat ceva la CSM Reșița. A adus și o mentalitate de învingător în Valea Domanului…
Așadar iubitorilor de fotbal nu le rămâne decât să vină azi în Valea Domanului și să susțină echipa favorită a Banatului Montan.
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CSC Dumbrăviţa
Baraj Liga 2, Finale. Data: 8 iunie 2022. Ora: 17:30. Stadion: Mircea Chivu (Reşiţa – Caraş Severin).
Arbitri: Antonie Andrei (Bucureşti) – Pucheanu Florin (Ulmi – Dâmboviţa), Marin Nicușor (Suseni – Argeş).
Rezervă: Ardelean Mircea (Arad).
Observator de arbitri: Ciglenean Mircea (Cluj-Napoca).
Delegat de joc FRF: Ionescu Aurel (Bucureşti.