Primăria Oravița a început lucrările de reabilitare și modernizarea a Parcului Central

Primăria Oravița a început lucrările de reabilitare și modernizarea a Parcului Central
Primăria Oravița a început lucrările de reabilitare și modernizare a Parcului Central. Parcul Central din Oravița este o zonă cu o încărcătură istorică importantă. Prin acest proiect de reabilitare, amenajare și  modernizare se dorește ca zona din fața primăriei să fie inclusă în circuitul public și cel turistic.

Prin proiectul actual se dorește revenirea la forma inițială a parcului.  Va fi pusă la punct o rețea de irigații, care nu există în prezent, fapt care afectează vegetația. Băncile, coșurile de gunoi și corpurile de iluminat vor fi înlocuite. Vor fi plantați arbori, flori, vor fi reamenajate aleile din parc, precum și spațiile verzi. Zona centrală va avea dale de piatră naturală, iar aleile laterale – piatră cubică.

Inaugurat cu prilejul vizitei regale în Banatul cărășan și în Oravița, între 1-3 iunie 1933, o dată cu sediul Prefecturii (actualul sediu al Primăriei, finalizat încă din 1927, în vremea prefectului Ion Țeicu) de către Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea al României, Parcul Central reprezintă unul dintre locurile cele mai frumoase și mai încărcate de istorie din orașul nostru.

Citește și: Școală nouă la Oravița

Dovada este aceea că la inaugurare au participat numeroase personalități istorice, literare, culturale ale vremii, dintre care amintim pe voievodul de Alba Iulia și cneaz de Banat, Mihai I, prim-ministrul României Alex. Vaida-Voevod, poetul Octavian Goga, miniștrii Dimitrie Gusti, I. C. Costinescu și alții. Cu acest prilej, a fost dezvelit și tripticul statuar, busturile realizate de sculptorul Romul Ladea încă din 1932, ale celor 3 mari personalități ale vremii: Regele Ferdinand I Întregitorul României, poetul Mihai Eminescu, prezent în august 1868 la Oravița, cu trupa de actori ai lui Mihail Pascaly și istoricul Damaschin Bojincă, născut la Gârliște, elev al Gimnaziului German Oravița, apoi ministru în vremea lui Cuza în România Vechiului Regat, organizator al Arhivelor Naționale, a declarat primarul Oraviței.

Proiectul este finanțat prin programul POR 2014-2020, AXA 13- Sprijinirea Regenerării Orașelor Mici și Mijlocii.

sursa: urbanismoravita.ro

Lasă un răspuns