Mai mult de jumătate din conducători auto controlați au fost înregistrați depășind viteza legală
În perioada 9-15 august, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.
Controalele polițiștilor au vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și de trafic și a celei excesive.
Acțiunile s-au desfășurat conform Planului de operațiuni al Forțelor Europene ale Polițiilor Rutiere (ROADPOL) și au fost coordonate de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au verificat peste 1.000 de autovehicule, fiind aplicate 577 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză.
144 de abateri au fost înregistrate cu aparatele radar de tip TruCam, iar alte 433 cu cele montate pe autospecialele de poliție.
29 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele de măsurare a vitezei în timp ce circulau cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 km/h limita maximă admisă pe sectorul de drum tranzitat, fapt pentru care le-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile și au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă.
Citește și: Viteza, principala cauză a producerii de accidente rutiere
„Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Polițiștii cărășeni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație”, atrag atenția polițiștii cărășeni.