600 de poliţişti la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

600 de poliţişti la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, aproximativ 600 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor fi prezenți în teren și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea pandemiei de Covid-19.

În medie, zilnic, peste 120 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și din cadrul altor structuri vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

De asemenea, polițiștii acționează împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, la nivelul județului sunt constituite peste 200 de patrule auto ce acționează pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni în cazul unei sesizări cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră monitorizează traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere. Pe drumurile care converg către stațiunile montane sau alte zone turistice vor fi amplasate radare pentru combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate, vor fi efectuate controale în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan după ce au consumat alcool, ori alte substanțe, punând astfel în pericol atât propria siguranță, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Pentru o minivacanță în siguranță, polițiștii cărășeni vă recomandă:

  • înainte de a porni într-o călătorie mai lungă cu autoturismul, verificaţi starea acestuia, stabiliţi cu exactitate traseul şi asiguraţi-vă că aveţi documentele obligatorii la dumneavoastră;
  • nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, atunci când este cazul, scaunul pentru copii! Ţineţi în maşină vestă şi triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor;
  • atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
  • învăţaţi-i pe cei mici cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora;
  • în caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă.

Citește și:  IPJ Caraș-Severin: Recomandări rutiere pentru prevenirea evenimentelor în trafic, pe timp de iarnă

Lasă un răspuns