355 de persoane angajate prin AJOFM până la 1 martie 2022

355 de persoane angajate prin AJOFM până la 1 martie 2022
355 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele două luni ale anului 2022. 

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele două luni ale anului 2022 au fost încadrate în muncă 355 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2022, 152 au vârsta peste 45 de ani. 70 au vârsta între 35 și 45 de ani. 68 au vârsta între 25 și 35 de ani. 65 sunt tineri sub 25 de ani. Din total număr persoane ocupate, 65 sunt tineri NEET.

Grupa de vârstă

Total persoane angajate

Total general

                       2788

Sub 25 ani

                        461

Între 25 și 35 ani

                         670

Între 35 și 45 ani

                         625

Peste 45 ani

                       1032

Numărul femeilor încadrate este de 143, iar al bărbaţilor de 212. Ponderea din totalul persoanelor încadrate este de 40,28%, respectiv de 59,72%. În funcţie de rezidenţă, 205 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban. 150 persoane sunt din mediul rural.

154 din persoanele angajate au studii liceale și postliceale

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (154). Cei cu studii gimnaziale sunt 78, profesionale 73. 33 persoane au studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în anul 2022, 192 (54,08%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.

Citește și: 194 locuri de muncă vacante prin AJOFM

În primele două luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 726 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002. Aceasta se referă la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.

Lasă un răspuns