Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului!

Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului! Fără memorie, nu există cultură. Fără memorie, nu ar există nici civilizaţie, nici societate, nici viitor.
Mesajul Partidului Național Liberal, filiala Caraș-Severin și al președintelui său, senatorul Ion Marcel Vela:
‘’În memoria victimelor Holocaustului trebuie să ne amintim mereu că opusul iubirii nu este ura, opusul speranţei nu este disperarea, opusul sănătăţii spirituale şi al raţiunii umane sănătoase nu este nebunia, şi opusul amintirii nu se cheamă uitare, ci, de fiecare dată, nu este altceva decât indiferenţă.
Pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai repete niciodată şi umanitatea să nu uite! Când cineva nu e în stare să simtă şi să-şi manifeste recunoştinţa, atunci ceva lipseşte din umanitatea sa. Un om poate fi aproape definit prin atitudinea sa faţă de recunoştinţă!
Odată ce ai adus viaţă în lume, trebuie să o protejezi. Trebuie, împreună să o protejăm prin schimbarea lumii, schimbare ce începe cu noi înșine! Obligaţia noastră este să dăm înţeles vieţii şi, făcând asta, să înfrângem o atitudine pasivă, indiferentă.