Ziua Internațională a Dunării la Moldova Nouă

Ziua Internațională a Dunării la Moldova Nouă
Ziua Internațională a Dunării la Moldova Nouă
Ca în fiecare an, pe 𝟐𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, sărbătorim și aici, la Moldova Nouă, Ziua Internațională a Dunării, eveniment prin care ne propunem să încurajăm ideile active de mișcare și de competiție în comunitatea noastră, în special pentru copii și tineri. Astfel, avem o serie de activități devenite deja tradiționale, cărora le vom dedica o ediție nouă și despre care suntem bucuroși acum să vă povestim mai mult!
Sâmbăta aceasta, pe 29 iunie, vom începe cu super energie dimineața. Începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟗:𝟑𝟎, pe traseul Blocul 9 – Faleza Dunării, vom da startul primei competiții, tradiționalul cros al Dunării. Acțiunea este dedicată tuturor iubitorilor de mișcare, indiferent de vârstă, ba chiar ne-am bucura în plus dacă am păstra tradiția și dacă am regăsi la start participanți din cât mai multe categorii de vârstă…
 Începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎:𝟎𝟎, pe terenul de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, vom porni înfruntarea mult așteptată în campionatul de minifotbal pentru copii. Începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐:𝟎𝟎, ne vom muta la Sala de Sport a orașului Moldova Nouă, acolo unde vom organiza un campionat special de tenis de masă, competiție dedicată în acest an tinerilor.

Citește și: Sărbătoare mare astăzi la Moldova Nouă. Are loc cea de-a 28-a aniversare a Zilei Internaționale a Dunării

Începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟓:𝟑𝟎, vă invităm să explorăm Dunărea printr-o plimbare pe Dunăre cu Bacul #Baziaș4, prin intermediul prietenilor noștri de la Bac Moldova Nouă. Plimbarea se va realiza în jurul obiectivelor din vecinătatea noastră, pornind din punctul de trecere a frontierei. În vederea unei bune desfășurări, ne vom întâlni la 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟱:𝟬𝟬 la Centrul de Informare și Promovare Turistică Moldova Nouă (Str. Dunării, nr. 3), loc de unde vom asigura transferul către punctul de trecere a frontierei.
Dacă sunteți interesați să participați alături de noi, indiferent dacă sunteți din Moldova Nouă sau vizitați Moldova Nouă sâmbătă, vă puteți înscrie gratuit completând individual formularul disponibil aici  https://forms.gle/uWCRFhm2qLNM8uSdA. Puteți face acest lucru până cel târziu sâmbătă, 29 iunie, ora 12:00. Ulterior, înscrierile 𝐧𝐮 vor mai fi validate!
Iar cum de la orice eveniment dedicat Zilei Dunării la Moldova Nouă nu ar putea lipsi tradiționalul pescuit, în partea a doua zilei, mai exact începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟑𝟎, vom organiza împreună cu prietenii noștri de la Danube Zander SRL un concurs special pe Faleza Dunării, pentru toți copiii pasionați de pescuit. Ca să fie vizibil, punctul de întâlnire în care vom realiza înscrierile și vom explica toate regulile va fi marcat cu steagul albastru al Casei de Cultură Moldova Nouă. Ne întâlnim, așadar, acolo!
La această acțiune, în cazul copiilor mai mici, pentru o și mai mare siguranță, recomandăm ca ei să fie însoțiți și să aibă supravegherea cel puțin a unui părinte sau a unei persoane adulte.
La toate activitățile enumerate, toți cei interesați pot participa gratuit. Înscrierile prealabile nu sunt necesare, ci ele vor fi validate și confirmate de echipa noastră înainte de startul fiecăreia, exceptând cazul plimbării pe Dunăre.
 Ca de fiecare dată, eforturile tuturor participanților vor fi răsplătite simbolic cu diplome și tricouri, iar câștigătorii competițiilor vor primi și trofeele ediției, toate acestea oferite prin sprijinul Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă.
𝗣𝗦: Întrucât în acest an vacanța de vară a elevilor a venit mai târziu, iar apoi au urmat Rusaliile, examenul de Evaluare Națională a absolvenților clasei a VIII-a și, săptămâna viitoare, examenul național de Bacalaureat, o altă activitate dragă nouă – atelierul de pictură „Dunărea prin ochii tăi!”, dedicat Zilei Internaționale a Dunării la Moldova Nouă și ajuns anul acesta la ediția a VI-a, va fi organizat ulterior.
Până atunci, sâmbătă, 29 iunie, 𝗳𝗶𝗶 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃 alături de noi și „Păstrează Dunărea albastră” – Casa de Cultură a orașului Moldova Nouă

Lasă un răspuns