Zeci de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19
Polițiștii cărășeni au desfășurat în weekend activități de verificare a modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea infectării cu COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă se desfășoară în sistem integrat și vizează în special, zone aglomerate, restaurante, baruri, terase, centre comerciale, dar şi mijloace de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.
În acest sens, polițiștii cărășeni au fost angrenați în 35 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate peste 700 de persoane. În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ au fost verificate 134 de societăți comerciale, aproximativ 2.700 de locații de interes, 579 de mijloace de transport persoane, peste 900 de persoane aflate în carantină și peste 200 aflate în izolare.
„Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 7.500 de lei. Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii cărășeni au adus la cunoștința cetățenilor noile măsuri stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1050, adoptată la data de 2 octombrie a.c., ce urmează a fi aplicate pe durata stării de alertă, pentru prevenirea şi combatetea efectelor pandemiei de Covid-19”, transmit polițiștii cărășeni.
Noi măsuri instituite în funcție de rata de infectare cu Covid – 19
Astfel, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
- Cele vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- Cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2.
Reprezentanții IPJ reamintesc cetățenilor că certificarea vaccinării și a trecerii prin boală se face, în continuare, prin scanarea codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului.
Ca titlu de exemplu, lucrătorii MAI transmit cetățenilor câteva dintre activitățile la care accesul este permis doar cu prezentarea certificatului digital în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori:
- organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00;
-
organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
-
organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane;
-organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5:00-24:00.
De asemenea, în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura se va face în toate spațiile publice închise și deschise.
Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 sunt exceptate de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
Polițiștii cărășeni recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!
Citește și: Poliţiştii continuă controalele anti-Covid în pieţe, târguri, terase, restaurante și mijloace de transport