Voucherele pentru energie prelungite până la 31 martie 2024
Valabilitatea cardurilor de energie va fi prelungită până la data de 31 martie 2024. Gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine şi peste iarna care începe, se precizează într-un comunicat al Ministrului Fondurilor şi Proiectelor Europene.
,,O veste bună pentru cei aproximativ două milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie:. Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe. În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obținut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024.
În acest sens, în aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat. Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, a scris ministrul Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook.
Nu mai puțin de 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 milioane lei, a anunțat la începutul lunii iunie, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) de la acea vreme.
Potrivit Agerpres, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, a câte 700 de lei.
Acest ajutor se poate folosi pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok