Vizele pentru SUA, când vor scăpa românii de ele
Vizele pentru SUA, când vor scăpa românii de ele. România rămâne una din puținele state NATO pentru ai cărei cetățeni SUA impun obligativitatea vizei, fiind o condiție cerută de legislația americană, fără legătură cu angajamentele și cooperarea în domeniul securității.
Problema vizelor pentru români ține în special atât de legislația strictă a Statelor Unite, ce cuprinde parametri ficși pentru accesul în programul Visa Waiver, cât și de unele probleme structurale unde România nu face încă progresele necesare: statul de drept, crima organizată și traficul de persoane.
Vizele turistice din categoria B-1/B-2 sunt destinate persoanelor care călătoresc în Statele Unite temporar în scop de afaceri (B-1) sau în scop personal sau pentru tratament medical (B-2).
Faptul că Washingtonul nu acordă tuturor statelor membre ale UE dreptul de a călători fără vize pe teritoriul său rămâne încă un subiect nerezolvat, în defavoarea cetățenilor din România, Bulgaria, Croația, Cipru și Polonia. Astfel, principiul reciprocității vizelor dintre UE și SUA nu este respectat pe deplin.
Citește și : Se lansează programul „Litoralul pentru toți”, cu tarife de la 34 de lei pe noapte
Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a declarat că românii ar putea scăpa de obligativitatea vizelor de intrare în SUA în 2024; dar numai dacă vor fi îndeplinite anumite condiții. Lucian Bode a explicat ce ar trebui să se întâmple pentru ca românii să scape de vizele pentru SUA. Conform ustraveldocs.com, programul de renunțare la obligativitatea vizelor (VWP) permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în SUA; pentru turism sau afaceri (în baza vizei turistice) pentru 90 de zile sau mai puțin, fără a obține o viză.
”Dacă ajungem în Pilonul 3, acest aspect poate pune în pericol și parteneriatul pe componenta cumpărării de armament. Departamentul de Stat al SUA publică un raport anual. Noi suntem în Pilonul 2. Pilonul 3 ar însemna să fim alături de țări ca Afganistan, Coreea de Nord… În 2021 au fost cercetate pentru trafic de minori și proxenetism 900 și ceva de persoane. Semnalele primite din partea americanilor au fost pozitive. Sunt optimist că progresele în această privință vor conta”, a declarat Lucian Bode .