Visul primarului Brian Filimon devine realitate. Teren sintetic la Măureni!
Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, a demonstrat încă odată că este un edil al proiectelor, iar în perioada imediat următoare va mai fi finalizată o investiție, bază sportivă cu teren sintetic de dimensiuni reduse, vestiare, tribună și nocturnă.
„Zilele acestea meseriașii firmei constructoare au aplicat rolele cu terenul sintetic la baza sportivă, care este în derulare. Spre bucuria noastră, vedem deja oamenii care trec pe lângă construcția bazei sportive și privesc satisfăcuți cum avansează stadiul lucrărilor. În scurt timp investiția va fi finalizată. Văd deja gazonul sintetic, care se aplică de o firmă profesionistă de la București. Ne bucurăm pentru acest eveniment în premieră pentru comuna noastră. Pentru mine ca sportiv și profesor de educație fizică este o mândrie și bunul Dumnezeu ne arată încă odată că nimic nu este întâmplător. Pot spune că la finalul mandatului meu de primar, Dumnezeu îmi încununează această muncă de patru ani de zile, a mea și a echipei mele de la primărie, cu această minunată bază sportivă, cu acest gazon artificial. Spun asta pentru că acest proiect mi l-am dorit înainte de a veni la primărie, m-am gândit dacă o să am ocazia și o să pot reuși din primul mandat să-mi realizez visul. Iată că Dumnezeu a așezat astfel lucrurile, să facem lucrările în ordinea lor firească și să reușesc să le ofer tinerilor din comunitate și din Măureni și Șoșdea, această posibilitate sănătoasă de a-și petrece timpul liber”, a spus primarul Filimon Brian.
Tânărul edil al comunei Măureni a urmărit cu exigență și stadiul lucrărilor. „Sunt încântat de modul cum s-au derulat pașii proiectului. Am urmărit, împreună cu constructorul, zi de zi lucrările pentru a avea o bază sportivă cât mai bună și de înaltă calitate. Baza este plasată într-o zonă extraordinară, în «zona zero» a comunei, în centrul comunei Măureni, lângă sediul primăriei”.
Baza sportivă va avea un administrator care are ca atribuție principală să întrețină terenul de sport. „Îmi doresc un administrator la teren, care să gestioneze cum trebuie situația. Vor fi și cheltuieli de întreținere a bazei sportive și este imperios necesar să stabilim o taxă pe care să și-o permită tinerii din comunitate și chiar cei din comunele învecinate și nu numai. Această bază sportivă va organiza și turnee și campionate de fotbal pentru copii, tineret și nu numai”.
Primarul comunei Măureni ne-a vorbit și despre stadiul lucrărilor și inaugurarea terenului sintetic. „Așa cum am promis și mi-am dorit, chiar dacă sunt zile grele de pandemie, inaugurarea mi-o doresc să se facă într-un mod excelent, să avem o deschidere cu fotbaliști mari și țară, prieteni de ai mei și care vor veni cu siguranță la tăierea panglicii. Sperăm ca ușor-ușor, să scadă cazurile de pandemie din țară și să ne permită să facem o inaugurare așa cum mi-o doresc. Cu ajutorul lui Dumnezeu, într-o lună și jumătate, vom putea face inaugurarea. Acum se lucrează la gazon, în paralel se lucrează și la construirea vestiarelor. Vor urma imediat și lucrările de construire a tribunei de 200 de locuri și a stâlpilor de nocturnă. Terenul este amplasat într-o zonă frumoasă, iar valoarea investiției este în jur de 100.000 de euro, fiind făcută prin programul GAL – AFIR (Grup de Acțiune Locală – n. red.), cu fonduri europene, având o cofinanțare consistentă și din partea bugetului local Măureni”, ne-a mai spus Brian Filimon, primarul comunei Măureni.
FLORIN ȘTIUBE