Văscuț Andrei Florin – O voce pentru Caraș-Severin!

Văscuț Andrei Florin – O voce pentru Caraș-Severin!
Andrei Florin Văscuț are 35 de ani si candidează din partea USR Caraș-Severin pentru Camera Deputaților.
Este de profesie inginer, absolvent al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ,,Regele Mihai I al României’’ Timişoara, Zootehnie, cu un Master în Proiectare şi Evaluare Tehnico-Economică a Produselor Animaliere.
„În data de 9 Iunie 2024 am fost ales să reprezint cetăţenii în Consiliul Local al comunei Cărbunari din postura de consilier. Fiu al satului, cunoscut în comună ca ,,Florin al gin geal”, am fost crescut în satul pe care îl iubesc atât de mult de către bunicii din partea mamei, Gheorghe şi Floarea ,,gin geal””, spune Văscuț.
Candidatul USR își dorește ca împreună cu echipa din care face parte să asigure un viitor frumos şi prosper judeţului nostru.
Sunt candidat din partea USR la Camera Deputaţilor şi îmi doresc ca împreună cu echipa din care fac parte să asigurăm un viitor frumos şi prosper pentru judeţul nostru.
După cum spuneam mai sus, iubesc satul în care am copilărit, iubesc tot ceea ce înseamnă Banat, iubesc judeţul în care m-am născut şi în care îmi doresc să trăiesc şi mă simt dator să ofer acestor locuri măcar o mică parte din ceea ce mi-au oferit ele mie: un trai frumos şi liniştit în simbioză cu natura, bucuria spirituală şi liniştea sufletească de care fiecare dintre noi avem nevoie.

Sunt mândru și onorat să fac parte din echipa USR și îmi doresc ca împreună cu colegii mei să putem face lucruri frumoase pentru acest județ, însă, pentru aceasta, vom avea nevoie de încrederea și susținerea tuturor cărășenilor care s-au săturat ca județul Caraș-Severin să ocupe mereu ultimele locuri, fie că ne referim la infrastructură, fie că ne referim la nivelul salarizării, comparativ cu celelalte județe ale României”, a mai adăugat Andrei Florin Văscuț.
O voce pentru Caraș-Severin!
