Vaccinarea împotriva COVID-19 doar la spital
Vaccinarea împotriva COVID-19 doar la spital și, mai apoi, doar la medicii de familie, menținerea posibilității de a beneficia de consultații medicale la distanță sau acordarea serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea cazurilor de COVID-19 pentru toate persoanele din România sunt doar o parte dintre măsurile din domeniul medical conținute de un proiect de ordonanță ce a fost adoptat de Executiv.
Practic, multe dintre aceste măsuri se vor aplica în continuare, deoarece ele au existat și înainte, dar au fost gândite să se aplice pe perioada stării de alertă, iar aceasta a fost eliminată.
O primă schimbare cuprinsă în proiectul de OUG ce mai trebuie doar publicat în Monitorul oficial pentru a se aplica vizează vaccinarea împotriva COVID-19. Mai exact, s-a stabilit că, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a măsurilor, centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locații decât spitalele își vor înceta activitatea.
Asta înseamnă că, peste un pic mai mult de o lună, vaccinarea va mai fi posibilă doar la centrele din cadrul spitalelor. Ulterior, din 1 iulie 2022, activitatea de vaccinare împotriva coronavirusului se va face exclusiv prin cabinetele medicilor de familie.
Citește și : De săptămâna viitoare, populația eligibilă va primi pastile de iodură de potasiu
Apoi, apar schimbări legate de tichetele de masă, în valoare de 100 de lei, pe care le primesc cei care se vaccinează cu schema completă împotriva COVID-19. Concret, aceste tichete vor mai fi acordate persoanelor care se vaccinează până la intrarea în vigoare a acestui proiect de OUG. După aceea, tichetele de masă nu vor mai fi acordate pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Același proiect stabilește prelungirea aplicării unor măsuri ce au fost gândite pentru aplicarea pe durata stării de alertă, iar aceasta a fost eliminată. Mai exact, rămâne valabilă acordarea și suportarea din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea celor ce au contactat acest virus și complicațiile generate de îmbolnăvire în cazul tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.
Proiectul de OUG mai prevede și asigurarea accesului cât mai rapid, respectiv în cel mult cinci zile de la solicitarea lor, al asiguraților la investigații medicale paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, pentru investigațiile necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, dar și pentru pacienții diagnosticați cu unele boli cronice.
Totodată, consultațiile medicale la distanță vor fi posibile și pe viitor fără validarea cardului de sănătate. Măsura s-a mai aplicat pe perioada stării de alertă, fiind gândită pentru a reduce numărul drumurilor la medic și riscul de îmbolnăvire cu COVID-19.
Consultațiile medicale la distanță sunt cele care au loc fără prezența fizică a pacientului în cabinet, adică cele desfășurate prin orice mijloace electronice de comunicare, precum telefonul sau computerul.