Va începe Liga a II-a pe 29 august?!

Va începe Liga a II-a pe 29 august?!

Comitetul Executiv al FRF a validat recent noul format competițional al Ligii a II-a.

În ediția 2020/2021 a fost anunțată oficial că va debuta la data de 29 august, iar echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.

Până în prezent, au drept de participare în competiție un număr de 20 de echipe: CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Petrolul Ploiești, Rapid, Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, CSM Slatina, U Craiova 1948 SA și Fotbal Comuna Recea.

FRF mai are de soluționat și speța echipei Pandurii Târgu Jiu, care nu a primit inițial certificarea pentru Liga a II-a, însă a făcut apel! Prezența Pandurilor în liga a II-a este încă incertă. Certificarea CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu și dreptul de participare vor fi stabilite în urma deciziei  Comisiei de Apel.

Pandurii  a fost un club  pe „avarie” în ultimele trei campionate, iar în ediția 2019-2020 a fost salvată de decizia FRF, care a decis să ”înghețe” campionatul pentru echipele clasate sub locul 6 și să nu mai retrogradeze nimeni, din cauza pandemiei. Problemele gorjenilor au apărut la depunerea dosarului de înscriere pentru ediția 2020-2021, când a trebuit să facă dovada stingerii datoriilor financiare către angajați. Conducerea Pandurilor a făcut însă Apel, invocând situații  similare la nivel federal. Doar șapte cluburi au primit certificarea din prima dintre cele care și-au depus dosarul, în afara celor care au solicitat licență pentru Liga 1 și au rămas în Liga 2, fiindcă nu au promovat. Restul echipelor cu drept de participare în Liga 2 au primit certificarea, după ce au fost nevoite să treacă și ele pe la comisiile federale, în special la cea de Etică și Disciplină.

Sistemul din play-off

La fel ca în ediția trecută de campionat, primele șase clasate din tur își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. Partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație.

La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga a I-a, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

Sistemul din play-out

Echipele din play-out-ul ediției 2020-2021 a Ligii a II-a vor fi împărțite în două grupe.

Federația Română de Fotbal a validat două scenarii de campionat, cu 20, respectiv 21 de echipe la start în sezonul 2020-2021 al Ligii II-a.

Pentru scenariul cu 20 de echipe

Grupele A și B din play-out vor avea câte 7 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.

Din ambele grupe vor retrograda locurile 6 și 7.

Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.

foto: FRF

Pentru scenariul cu 21 de echipe

Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.

Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 și 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 și 8.

Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.

Casa Fotbalului va găzdui luni, 24 august, de la ora 13:00, tragerea la sorți în urma căreia se va stabili programul sezonului regular din Liga II – ediția 2020-2021.

Tragerea la sorți va fi transmisă live pe Facebook FRF și YouTube FRF TV.

Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2020-2021 pentru competiţia Liga II-a se va face pe baza Tabelei Berger, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Rămâne de văzut, la începutul săptămânii viitoare, dacă startul în competiția ligii secunde se va da pe data de 29 august sau vor fi modificări, de exemplu amânarea startului pe 5 septembrie.

ȘTIUBE FLORIN

Lasă un răspuns