Urs ucis de tren pe o cale ferată din Caraș-Severin

Urs ucis de tren pe o cale ferată din Caraș-Severin

Trupul sfârtecat al unui urs a fost descoperit în această dimineață pe calea ferată care leagă comunele Armeniș și Teregova.

Lucrătorii Serviciului Județean al Poliției Transporturi Caraș-Severin au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 7.15, despre faptul că pe Magistrala de cale ferată 900, între stațiile Armeniș și Teregova, se află trupul unui urs de mărime medie, care a fost lovit de un tren.

Nu au fost înregistrate pagube la garniturile de tren, iar circulația feroviară nu a fost afectată.

A fost solicitată intervenția agențiilor specializate în vederea ridicării leșului și se continuă cercetările în vederea clarificării modului în care a avut loc accidentul.

Citește și: Accident grav la Moniom între un autoturism și un TIR! Șoferul autoturismului este în stare critică!

Lasă un răspuns