Un șofer a decedat într-un accident auto!
Astăzi, 25 august, în jurul orei 11.50, pe strada Timișoarei-Triaj din Reșița, s-a produs un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor două.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 37 de ani din Timișoara conducea o autoutilitară din direcția Centrul Civic către cartierul Govândari, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pe fondul unui carosabil umed, autovehiculul alunecând pe liniile de tramvai și ajungând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism de tipul 8+1 locuri, care era condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei și rănirea altor două persoane, pasageri în microbuz, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului 8+1 locuri a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
„Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, ne-a informat Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, inspector principal, Alina Boeru.