Un rău ecologic care foarte greu mai poate fi reparat! Acțiunea de ecologizare de pe râul Cerna va dura cel puțin trei zile!

Un rău ecologic care foarte greu mai poate fi reparat! Acțiunea de ecologizare de pe râul Cerna va dura cel puțin trei zile!

Echipele Apele Române Banat și Apele Romane Jiu acționează din bărci și colectează manual deșeurile care s-au acumulat în golful Cernei. Operațiunea se desfășoară cu dificultate pentru că barajul flotor din amonte de podul de la Coramnic a cedat în urma presiunii deșeurilor și a buștenilor de mari dimensiuni veniți din amonte, iar o parte din deșeurile și materialul lemnos curg spre Dunăre și spre acumularea Porțile de Fier. De asemenea, intervenția utilajului grefier este imposibilă din punct de vedere tehnic.

igienizare raul Cerna

Apele Cernei nu pot fi curățate manual și de materialul lemnos care se va opri în acumularea Porțile de Fier. De aici, va fi colectat de către echipele Hidroelectrica.

Pentru că autorităţile locale nu reușesc să controleze acest fenomen, ABA Banat alocă frecvent resurse pentru a rezolva astfel de situații. Și această acțiune de ecologizare este organizată din surse proprii, cu implicarea a 26 de angajați care provin de la formațiile de lucru Herculane, Caransebeș și Moldova Nouă, din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin (Apele Române Banat) și formațiile de intervenție din Topolnița și Mehedinți, din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți (Apele Române Jiu).

 „Facem un apel către întreaga comunitate să nu mai arunce gunoaie pe maluri și în cursurile de apă. Iată cât de grav sunt afectate mediul și apele”, transmit public reprezentanții ABA Banat pe rețeaua proprie de socializare.

Apărăm💧 Prevenim✍️ Educăm👨‍👩‍👦

De asemenea, „recolta de deșeruri” din albia râului Cerna sau Dunăre nu este deloc de neglijat!

„Angajații #ABABanat, prin formatiile de lucru Caransebeș, Herculane și Moldova Nouă adună deșeurile strânse pe răul Cerna, de ieri dimineață, din zona podului Coramnic. Munca este îngreunată de faptul că PET- urile sunt culese manual, direct din barcă. Barajul flotor care ținea deseurile aduse de viitură, zilele trecute, a cedat din cauza presiunii apei și a deșeurilor de mari dimensiuni (bușteni),în acest week-end. Până acum au fost strânși 12 metri cubi de PET- uri, încărcați în saci. Și mai sunt.…”, mai transmit reprezentanții ABA Banat.

O altă echipă mixtă cu angajați ABA Banat din Caraș-Severin și Mehedinți mumcesc de zor la igienizarea falezei fluviului Dunărea!

„Angajații #ABABanat de la Formația de lucru din Moldova Nouă, ajutați de colegii de la SGA Mehedinți-Formația de lucru Orșova si Formația de Intervenție Rapidă SGA Mehedinți – acționează pe Dunăre, pe faleza Orșovei. Deja au fost strânși 10 mc de PET- uri, de pe mal. PET-urile au fost aduse de răul Cerna. Și acțiunea continuă”, ne mai precizează reprezentanții ABA Banat pe propria pagină de socializare.

Video: Sorina Neaga. Sursa text și foto: Apele Române Banat (facebook).

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns