Un nou inspector școlar general adjunct la ISJ!

Este vorba despre profesorul Robert Nosal, care a fost numit în funcția ocupată până azi de către Constantin Nicolăescu, al cărui contract de management a expirat luna trecută.

Robert Nosal

„Ministerul Educației și Cercetării a emis în data de 11 noiembrie 2020 ordinul de numire a domnului profesor Nosal Robert, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2020-2021, cu rezervarea catedrei de Educație fizică și sport pe care este titular la Liceul de Arte Sabin Păuța din Reșița. Funcția a rămas vacantă după încetarea contractului de management al domnului Constantin Nicolăescu în luna octombrie 2020, numit prin concurs în 2016”, precizează Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin.

Foto: Ioan Chiosa -ISJ

Noul inspector școlar general adjunct, profesorul Robert Nosal, va face echipă cu Ileana Loredana Conciatu, cel de-al doilea inspector școlar general adjunct, profesor titular la catedra de chimie din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” din Caransebeș.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns