Trei grupări infracționale specializate în trafic de droguri destructurate în Reșița și Caransebeș

Trei  grupări infracționale specializate în trafic de droguri  destructurate în  Reșița și Caransebeș

Trei grupări infracționale specializate în trafic de droguri destructurate în Reșița și Caransebeș. În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județele Caraș – Severin și Timiș, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a efecte psihoactive.

18 persoane urmează a fi conduse la audieri, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.
În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2021 – 2023, în municipiile Reșița și Caransebeș, au acționat 3 grupări infracționale, care ar fi colaborat între ele, în desfășurarea activității infracționale.
Inițial, membrii grupărilor ar fi distribuit substanțe psihoactive tinerilor din zonă, contra unor sume de 50 lei pentru 0,2 grame, în medie, ceea ce ar fi dus rapid la creșterea substanțială a veniturilor celor bănuiți.
În timp, aceștia și-ar fi creat o vastă rețea de clienți, extinzându-și activitatea infracțională în sfera drogurilor de mare risc, și, în repetate rânduri, ar fi amestecat substanțe psihoactive cu alte substanțe, cu scopul de a mări efectele produse în urma consumului, aceste substanțe provocând în mod rapid o stare de dependență.
Drogurile ar fi fost livrare către tineri, inclusiv minori, în urma consumului unii dintre ei ajungând în unitățile medicale, pentru a li acorda îngrijire de specialitate.
Profitând de dependența de substanțe a consumatorilor, membrii grupărilor i-ar fi instigat pe aceștia, direct sau implicit, pentru asigurarea dozei zilnice, la comiterea de infracțiuni, iar bunurile provenite din infracțiuni ar fi fost primite de membrii grupărilor, în vederea valorificării.

Substanțele ar fi fost procurate de cei bănuiți de la diferiți furnizori, din județul Timiș, și distribuite en-detail către tineri care ar fi devenit ulterior, la rândul lor, furnizori pentru alți tineri din mediul relațional, ciclul aprovizionare-transport-distribuire efectuându-se aproape zilnic.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara și inspectorilor fiscali ai Direcției Regionale Vamale Timișoara.

Citește și: 29 de percheziţii la o grupare infracțională specializată în trafic de migranți

Documentarea activității infracționale s-a realizat cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Drumuri Naționale și Europene și birourile de investigații criminale și ordine publică de la polițiile municipale Reșița și Caransebeș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

sursa : IPJ CS 

 

Lasă un răspuns