Trei cazuri noi de covid în Caraș-Severin. 1.120 cazuri noi și 22 de decese în România! Făget – primul oraș carantinat

Trei cazuri noi de covid în Caraș-Severin. 1.120 cazuri noi și 22 de decese în România! Făget – primul oraș carantinat

 Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a transmis raportarea zilnică a situației coronavirusului, printr-un comunicat semnat de medicul primar epidemiolog Mircea Borcău.

Comparativ cu situația de ieri au apărut alte trei cazuri de infestare cu Covid-19, toate internate în spital, una în alt județ și două la Spitalul Municipal din Caransebeș.
Partea optimistă ține de faptul că trei persoane din Reșița au fost declarate  vindecate, iar numărul total al persoanelor aflate în izolare a scăzut la 17, față de 23 de persoane câte au fost raportate ieri.

În data de 26 iulie 2020, avem următoarea raportare:
– confirmaţi – 201
– vindecati CARAŞ SEVERIN- 103 (50 la Reşiţa; 53 la Caransebeş)
– vindecati TIMIŞ – 11
– persoane decedate – zece, din care nouă  în CARAS SEVERIN şi una în  TIMIS
– persoane internate în CARAȘ-SEVERIN – 50 (20 la Reșița, una la ATI, 29 la Caransebeș)
– persoane confirmate Timiș Smithfield internate Caraș-Severin – șase în Reșița
– persoane internate în alte județe – șase
– persoane externate la cerere Caraș-Severin – două
– persoane externate la cerere Timiș – una
– confirmat, aflat in izolare – 17 (două la Bocșa, șase la Reșița, opt la Caransebeș, o persoană rezident din Austria)
– confirmat, deces alte cauze noncovid – un caz (asistenta medicală de la Măureni).
TOTAL – 201

– persoane  cu recomandare de izolare până în 20.07.2020 – 150
– persoane ieşite cu recomandare de izolare până în 20.07.2020, în ultimele 24 ore – 11
– persoane izolate la domiciliu conf. Legii.136/2020- șapte
– persoane izolate institutionalizată conf. Legii.136/2020- 15
– persoane carantinate  la domiciliu conf. Legii.136/2020- 119
– persoane testate – 2534

 Situația rămâne critică în România și chiar în Banat, unde autoritățile din Timiș au cerut ca întregul oraș Făget și încă trei sate aparținătoare, Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică, să intre în carantină după ce numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 47. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat cererea în cursul zilei de duminică, 26 iulie. Astfel, măsura intră în vigoare începând cu ora 19:00.

Până astăzi, 26 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  25.643 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 2.187 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.


În intervalul 25.07.2020 (10:00) – 26.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (17 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani. 20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.662. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 351 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.102.901 de teste. Dintre acestea 15.098 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.679 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 6.419 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 iulie.
Pe teritoriul României, 2.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.665 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 11.011 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 746 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 2.388 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 506.460 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns