Tragedie pe DN 6! 4 morți în urma unui accident teribil

Tragedie pe DN 6! 4 morți în urma unui accident teribil
O tragedie a avut loc în această seară generată de un accident rutier pe DN 6 (E70), pe raza localității Constantin Daicoviciu. În accident au fost implicate un TIR, înmatriculat în Ungaria și un autoturism. În autoturism se aflau 4 bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 42 de ani, din județul Caraș-Severin. În urma accidentului toți cei 4 ocupanți ai autoturismului au decedat.

Șoferul ansamblului de vehicule, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost 0. Autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani circula din direcția Lugoj spre Caransebeș. La ieșirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Sacu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, autoturismul a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule care circula din sens invers.

Echipa de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Poliției Municipiului Caransebeș se află în acest moment la locul evenimentului. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a  împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Momentan, traficul rutier în zonă este restricționat până la finalizarea cercetării la fața locului.

Citește și: Accident MORTAL pe DN 6 în urma unei coliziuni frontale între un tir și un autoturism

Au intervenit de urgență și pompierii militari ISU Caras-Severin-Detașamentul de Pompieri Caransebeș. S-a intervenit la autoutilitare tip ASAS și DESCA, o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe ale Serviciul Județean de Ambulanță. 

Lasă un răspuns