Tradiţionalul Târg Mare de Primăvară de la Răcășdia a fost din nou o mare reușită!

Tradiţionalul Târg Mare de Primăvară de la Răcășdia a fost din nou o mare reușită!

Tradiţionalul Târg Mare de Primăvară de la Răcășdia a fost din nou o mare reușită!  Duminică, 26 martie a avut loc la Răcăşdia tradiţionalul Târg Mare de Primăvară.

De două ori pe an, conform tradiției, se organizează Târgul Mare de Primăvară respectiv Târgul Mare de Toamnă de la Răcășdia.
Tradiționalul
“După cum știe toată lumea, ultima duminică din martie, respectiv din septembrie sunt organizate de comuna Răcăşdia, cele două mari târguri, de fapt cele două cicluri ale agriculturii, de vară și de toamnă. Anul ăsta am ajuns la ediția cu nr 43. Este o ediție reușită după toate restricțiile de până acum și cu pandemia și cu problemele sanitar-veterinare care au tot apărut, sperăm să reușim să aducem la fel de mulți vizitatori și în viitor. Târgul începe în principiu dis de dimineață, dar partea mare de vizitatori ajunge aşa după opt şi până în jurul prânzului“, menționează Mirco Lechici – administratorul public al comunei cărăşene.
Tradiționalul
”De fiecare dată manifestarea se bucură de numeroși invitați din județ și din județele învecinate- agricultori, crescători de animale şi păsări, apicultori, producători şi meşteşugari din Valea Caraşului, dar şi operatori economici”, afirmă și primarul interimar al localității, Judea Ștefan Florin.
Tradiționalul
Citește și:  Marele Târg de Primăvară de la Răcășdia și-a redeschis porțile
Târgul Mare de Primăvară de la Răcășdia a fost onorat de prezența reprezentanților Consiliului-Județean, Ovidiu Rădoi și Andrei Ungur, vicepreședintele și respectiv administratorul județului, alături de Dumitru Rujan, deputat și cei doi subprefecți, Cristian Gâfu și Alin Muntean împreună cu seniorul PNL, Horia Irimia și alți colegi de partid.

Tradiționalul

 

Lasă un răspuns