Top Blitz 2022 continuă cu lupta dintre „titani”

Top Blitz 2022 continuă cu lupta dintre „titani”
Top Blitz 2022 și-a continuat în aprilie și mai derularea rundelor săptămânale. Rundele XIV-XVIII au însemnat la vârful Top Blitz 2022 un STATUS-QUO. Bolintiș și Korcsek și-au împărțit victoriile câte două. În runda a XVI-a nici un criteriu nu i-a putut departaja, astfel că au ieșit la egalitate pe primul loc împărțind bonificațiile. Acest echilibru pregnant între cei doi este desigur în favoarea liderului Bolintiș Mihai. Acesta are un avans liniștitor de 44 puncte. Și bineînțeles că așteaptă cu încredere etapele următoare.

Bătălia pentru locul III în clasamentul general, ce părea la un moment dat tranșată clar în favoarea sa de veteranul Hock Gheorghe Mihai, se reaprinde. Asta pentru că  Stîngu Alin a revenit la sală. Și foarte important punctează constant reducând vizibil distanța care-l separă de podiumul general.

Regele Surprize ..Când mai

Lupta între generații pentru primele  șase locuri ale clasamentului

Locul V pe care a tronat mult timp Calomfirescu Ioan a fost ocupat între timp de Văduva Ion-Valentin urmat la foarte mică distanță de un alt veteran, Stroescu Gheorghe.
În fapt, primele șase locuri sunt ocupate de trei veterani și trei juniori grupați în trei dueluri distincte. Bătălia declanșată de <lupii tineri> se duce fără menajamente pe toate palierele clasamentului general TOP BLITZ 2022.

David și Daria, comportări onorabile la ONSS Licee – faza națională

Finalul săptămânii trecute a programat la Iași faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah – licee. Județul nostru a fost reprezentat de către Korcsek Alexandru David, jucător reșițean deja consacrat și caransebeșeana Miuța Daria-Larisa. Alex și-a onorat blazonul ocupând un loc conform cu coeficientul său valoric (ELO1674), locul 16 cu 4 puncte din 7. Surpriza a venit din partea Dariei-Larisa, (jucătoare amatoare, fără experiență de concurs și fără a beneficia de antrenamente tehnico-tactice) care a reușit 2 puncte din 7. Poate mulți ar fi pariat că nu va obține nici un punct! Este însă un semnal că în fiecare an mulți copii talentați nu sunt descoperiți și îndrumați spre sportul de performanță, deși au certe calități. Daria-Larisa este cel mai bun exemplu!

Faza națională ONSS gimnaziu va fi organizată la Reșița în acest weekend

Finalul acestei săptămâni este extrem de fierbinte în șahul reșițean. Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin organizează Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah – gimnaziu. În organizarea competiției, adevăratul examen de maturitate organizatorică, îl vor da Primăria Municipiului Reșița și desigur Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin.

Citește și: Poftiți la șah! ONSS gimnaziu faza finală are loc la Reșița!

Județul nostru va fi reprezentat de către Tamaș Christian Arrydan (Caransebeș), proaspăt vicecampion național la șah rapid și Tecliș Anca Maria, o junioară cu experiență de concurs mare. Ambilor șahiști elevi le urăm succes. Să reprezinte cu cinste județul nostru în această competiție”, a precizat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: